Un tată ar putea fi pacientul zero care a transmis Coronavirus în Marea Britanie. Conform primelor informaţii, totul ar fi început la mijlocul lunii ianuarie.
Daily Star anunţă că Daren Bland (50 ani) a mers să schieze în Ischgl, Austria, între 15 şi 19 ianuarie. L-au însoţit 3 prieteni, iar la revenirea în Marea Britanie, soţia şi una dintre fiice au preluat simptomele lui.
Familia locuieşte în Maresfield, East Sussex, orăşel care a fost cucerit rapid de Covid-19 în câteva săptămâni.
Autorităţile britanice au confirmat că Daren a contractat virusul în resortul din Austria în care mai erau cazaţi numeroşi conaţionali.
Conform primelor investigaţii, există temeri că reprezentanţii resortului din Austria ar fi ţinut sub tăcere problemele pe care le aveau clienţii lor. Totul pentru a face profit.
Prietenii lui Daren s-au simţit rău la rândul lor imediat ce au revenit în ţările lor, Danemarca şi Statele Unite ale Americii.
Tăticul englez a fost doborât de simptome la 20 ianuarie şi a spus celor de la Telegraph că se simţea rău de 10 zile şi nu mai era capabil să meargă la muncă, având „probleme de respiraţie”.
Ce a spus soţia sa, Sarah Bland (49 ani)? „Atunci m-am îmbolnăvit şi eu. La fel s-a întâmplat şi cu fiica noastră. Am avut temperatură şi îmbujorări ciudate. Mă simţeam epuizată. Totul a durat trei săptămâni, perioadă în care am şi delirat”, a spus consoarta lui Daren.
„Fiica mea avut temperatură şi tuse persistentă. A lipsit de la şcoală două săptămâni”, a mai spus Sarah Bland.