"El Comandante" vă duce în Deltă pentru 1.400 de euro

În Portul Turistic Mangalia, la cea mai mare expoziţie de veliere Bavaria din România, poate fi admirată, până pe 17 august, una dintre cele mai frumoase dintre aceste nave, "El Comandante", disponibilă pentru închiriat turiştilor cu dare de mână.

O croazieră până în Delta Dunării, de o zi, costă 1.400 de euro, iar pentru trei zile la bulgari, la Balcic, Albena şi Nisipurile de Aur, amatorii vor plăti 3.750 de euro. Cei care îşi doresc o vacanţă de şapte zile în însorita Grecie, pe puntea „El Comandante“, trebuie să fie gata să achite 9.500 de euro. Costurile călătoriei şi destinaţiile au titlu informativ, spun proprietarii vasului, în preţ nefiind inclus TVA-ul.   Pe toată perioada expoziţiei iniţiate de Blue Marine Yachts, importator exclusiv în România al iahturilor Bavaria, în colaborare cu Primăria Municipiului Mangalia, vor fi organizate călătorii pentru potenţialii clienţi, dornici să încerce puterea unui iaht care valorează până la 200.000 de euro.