Vânzările Volkswagen pe plan global au scăzut în septembrie cu 1,5%, la 885.300 de vehicule.
Scăderea are loc pe fondul performanţelor mai slabe din China şi Brazilia, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Scandalul motoarelor trucate, cel mai grav din istoria Volkswagen, a izbucnit în 18 septembrie, astfel că nu a influenţat prea mult cifrele de vânzări ale grupului german pe luna trecută.
În China, cea mai mare piaţă a VW, livrările au înregistrat un declin de 0,8% în septembrie, şi de 5,2% în perioada ianuarie-septembrie 2015. În Brazilia şi Rusia, luna trecută scăderea a fost de 44% şi, respectiv, 22%.
În primele nouă luni din acest an, livrările Volkswagen pe plan global au scăzut tot cu 1,5%, la 7,43 milioane de vehicule.