Prețul aurului a început să crească pe bursele asiatice, ca urmare a crizei din Irak, care anunță escaladarea conflictelor ăn Orientul Mijlociu.
Surse politice citate de presa internațională au precizat că reprezentanți ai Iranului și ai Statelor Unite vor discuta pe tema mișcărilor secesioniste din Irak săptămâna aceasta, cu prilejul negocierilor legate de programul nuclear al Teheranului, informează nasdaq.com.
Săptămâna trecută, aurul a închis sesiunea bursieră de vineri la cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni, pe fondul temerilor că escaladarea conflictelor din Irak vor alimenta cererea de active sigure, cum sunt metalele prețioase.
Prețurile la aurul spot au avansat cu 0,5% pe bursele asiatice, la 1.282,5 dolari/uncia, după ce în deschiderea sesiunii urcaseră la 1.283,7 dolari/uncia, relatează Reuters.