Efectul Angelina. Încă o VEDETĂ anunță că îşi va scoate ovarele

Angelina Jolie a anunțat marți că s-a supus unei operaţii preventive de extirpare a ovarelor cu scopul de a preveni cancerul. Astăzi, o altă vedetă a declarat că va urma exemplul actriței şi-şi va scoate ovarele. Este vorba despre Kelly Osbourne, fiica lui Ozzy Osbourne.

Kelly, în vârstă de 30 de ani, a făcut această declaraţie în timpul emisiunii The Talk. ”Mama ne-a făcut pe toţi să ne facem teste după ce a aflat că are gena cancerului şi după ce a trecut prin cele două operaţii de îndepărtare a ţesutului canceros”, a spus aceasta.

În urmă testelor, ea a descoperit că şi ea are această gena menționând că își va face în viitor aceeaşi operaţie extremă prin care a trecut şi Angelina.

Kelly Osbourne, alături de părinții săi, Ozzy și Sharon Osbourne

Angelina Jolie, în vârstă de 39 de ani şi care în urmă cu doi ani s-a supus unei duble mastectomii, a fost operată săptămâna trecută pentru a-i fi extirpate ovarele şi trompele lui Faloppio. "Am plănuit acest lucru de mult timp. Este o operaţie mai puţin complexă decât o masectomie dar efectele sunt mai severe. Obligă o femeie să intre în menopauză forţată", a scris actriţa într-un articol publicat marţi de ziarul The New York Times