Victime, gospodarii acoperite de apa si drumuri inchise.
Acestea sunt primele efecte ale ploilor abundente cazute in ultimele doua zile. Cele mai afectate regiuni au fost Moldova si partea de sud-est a tarii.
Daca in Bucuresti ploaia a readus celebrul haos in circulatia rutiera si copaci smulsi din radacini, situatia din Moldova si Constanta este mult mai grava: cod portocaliu, un mort, drumuri nationale inchise, sinistrati salvati in ultima clipa si sute de case luate de apa. Si asta nu e tot: meteorologii avertizeaza ca si in urmatoarele trei zile vom avea parte de ploi si vijelii.
Capitala, in zodia apei
Bilantul unei nopti in care ploaia a cazut aproape fara oprire in Bucuresti este acelasi ca de fiecare data cand peste oras cad cativa stropi de ploaie: copaci daramati, strazi inundate si statii de metrou in care s-au format balti.
De luni seara pana ieri dupa-amiaza, peste 10 copaci au cazut pe strazile, trotuarele sau automobilele bucurestenilor. Patru strazi au fost inundate in sectorul 4, pe alte patru din sectorul 6 apa a ajuns pana la case, iar pe Strada Nucului din sectorul 3 a fost nevoie de interventia pompierilor.
Nici sectorul 1 nu a scapat de probleme: din cauza unei lucrari prost executate de o firma angajata de Apa Nova, mai multe masini au ramas blocate in gropile din jurul canalelor de scurgere. Cat despre statiile de metrou in care se aduna apa la fiecare ploaie mai serioasa, Gabriel Mocanu, directorul Metrorex, explica: „Probleme apar pentru ca metroul e mai jos. E subteran”.
Moldova, lovita din nou de puhoaie Trupul tanarului din comuna nemteana Grinties, luat de viitura de sambata trecuta, este cautat in continuare de pompierii militari. In judetul Iasi, doi tineri si un barbat in varsta de 75 de ani au fost surprinsi de o viitura pe raul Moldova, fiind salvati de pompieri cu o barca cu motor.
In judetul Suceava, caderile abundente de apa au creat probleme mari in circulatia rutiera. Cum puhoaiele au distrus podul provizoriu, circulatia intre Gura Humorului si Campulung Moldovenesc a fost deviata pe rute ocolitoare.
Si pe DN 73 A intre Predeal si Rasnov s-a surpat o portiune de drum pe 6 metri lungime. Zona a fost semnalizata, iar aseara se circula pe un singur sens. Agentii de circulatie i-au avertizat pe conducatorii autovehiculelor de peste 3,5 tone ca nu mai au acces in zona, recomandandu-le pentru traseul Rasnov - Brasov DN 73 si pentru Brasov - Predeal DN 1.
Litoral cu cod portocaliu
Cea mai grava situatie s-a inregistrat insa in judetul Constanta. Peste 30 de localitati au fost afectate de ploile care au cazut luni noaptea si in cursul zilei de ieri, iar peste 200 de pompieri si jandarmi au fost mobilizati sa actioneze la evacuarea apei.
Mai multe statiuni de pe litoral au fost avertizate pentru o ora, de Administratia Nationala de Meteorologie, cu codul portocaliu, expertii fiind ingrijorati de aversele in cantitati mari asteptate sa cada. In satul Dulcesti circa 200 de gospodarii au fost inundate, situatia de aici fiind cea mai grava din zona. (Au colaborat Catalin Ionescu si Mara Popescu) POTOP
Opt morti in inundatiile din Bulgaria
Cel putin opt persoane s-au inecat, iar alte patru au fost date disparute in urma inundatiilor provocate de ploile torentiale in localitatea Tar Kaloian, din Bulgaria, in vreme ce mai multe localitati din nord-estul tarii au ramas fara electricitate.
Oficialii bulgari au precizat ca zeci de case au fost distruse in urma inundatiilor, iar mai multe masini au fost luate de viitura. Persoanele ale caror locuinte au fost afectate au fost adapostite temporar in incinta scolii din localitate. Autoritatile declarasera in urma cu doar cateva zile stare de urgenta in localitatea Tar Kaloian, din cauza secetei care a distrus o mare parte a recoltei. Un grup de 19 turisti romani care fusesera surprinsi de viitura chiar in aceasta regiune s-au intors in tara ieri-dimineata, potrivit Mediafax.
Salvati de echipele de interventie ale politiei bulgare, romanii, printre care patru copii si o femeie insarcinata, au fost insotiti pana in tara de un reprezentant al Romaniei la Sofia. (Flavius Toader)
INUNDATII
Inca trei zile de ploi si vijelii
Ploile incepute in urma cu cateva zile vor cauza in continuare probleme in zonele aflate in preajma raurilor din bazinele hidrografice Olt, Arges, Ialomita, Siret si ale raurilor din Dobrogea, conform Administratiei „Apele Romane”.
Meteorologii anunta ca, astazi si in urmatoarele doua zile, precipitatiile vor cadea mai ales in zonele din centru, nord si est, dar si la munte. Astazi vor fi afectate de cantitatile de apa, care vor depasi, izolat, 45-50 de l/mp, Moldova si zona Carpatilor Orientali.
Administratia Nationala de Meteorologie a emis avertizare cod galben pentru aceste zone. Pe de alta parte, hidrologii avertizeaza ca apele sunt in crestere si sunt posibile depasiri ale cotelor de atentie.
Vantul va depasi viteze de 90 de km/h in zonele de munte, in schimb temperaturile maxime nu vor creste azi peste 20 de grade Celsius in nordul Moldovei si Transilvania, dar vor ajunge la 32 de grade Celsius in Oltenia si Banat. Maine, instabilitatea atmosferica se va mentine in nord, centru si la munte. (Andreea Ciuperca)