În septembrie anul trecut, în Colțul Vorbitorilor din Hyde Park, o feministă radicală a fost bruscată în timp ce filma o demonstrație. Știrea ar fi trebuit să facă rapid înconjurul lumii în presa progresistă, pentru că era vorba, evident, de un atac declanşat din ură, nu de un conflict spontan.
Numai că lipsea un ingredient de bază pentru ca povestea să aibă o morală pe placul ziariștilor care promovează corectitudinea politică și diversitatea. În loc să fie neo-nazist, bigot sau măcar un bărbat alb, atacatorul era un transsexual, iar agresiunea - un simplu incident dintr-un război în toată regula. De altfel, un grup extremist numit „Surorile Netăiate” (e lesne de înțeles motivul acestei denumiri) susține că adevărata victimă a incidentului a fost chiar agresoarea „o femeie trans luată la țintă de feministele radicale și de polițiști”. Grupul a chemat, de altfel, la manifestații de susținere în fața tribunalului care judeca speța, ba, mai mult, a avertizat că „atacurile asupra vieții transsexualilor nu vor rămâne nepedepsite”. Deși au dușmani comuni (societatea patriarhală, familia și bărbații heterosexuali) cele două grupuri sunt implicate încă din anii 70 într-o luptă pe viață și pe moarte. Ostilitatea reciprocă nu s-a potolit deloc în ciuda drepturilor pe care statele occidentale le-au acordat tuturor minorităților sexuale trecute, prezente și viitoare. Feministele radicale refuză să accepte, în ruptul capului, ideea că transsexualii sunt femei. Problema au tranșat-o încă din 1978, când Organizația lesbienelor din Toronto a votat să nu accepte în rândurile sale decât femei care au fost născute femei. Motivul? „Vocea unei femei nu s-a făcut aproape niciodată auzită ca vocea unei femei. A fost întotdeauna filtrată de vocile unor bărbați. Și acum vine un tip și spune: am să fiu fată și o să vorbesc în numele fetelor. Și noi gândim- nu, nu ești. O persoană nu se poate alătura celor asupriți pur și simplu.” Afrontul feministelor radicale i-a îndârjit și mai tare pe transsexuali, care le-au pus și un nume TERF (feministe care luptă pentru excluderea transexualilor). Iar zilele în care homosexualii și feministele erau de aceeași parte a baricadei par să se fi încheiat. Transexualii le compară cu Hitler și spun, nici mai mult, nici mai puțin, decât că acestea își doresc exterminarea persoanelor transgender. Lucrurile ar putea părea amuzante, dar chestiunea este simptomatică pentru Occidentul intoxicat de noua ideologie. Democrația liberală și gardienii corectitudinii politice au creat în ultimii ani o cultură a victimizării. Toate grupurile marginale se concentrează exclusiv pe propriile frustrări și revendicări. Urlă după respect și înțelegere, dar nu oferă nimic din toate astea, nici societății, nici celorlalte grupuri asemănătoare. Ceea ce se întrevede nu e o eră a libertății totale, ci un război general.