Efectele pandemiei de Coronavirus. Te omoară încet, dar sigur. Experții nu le-au prevăzut

medic, masca, covid 19, pandemie

Se pare că pandemia de Coronavirus a creat mai multe probleme la care mulți dintre noi nici măcar nu s-ar fi gândit că pot fi provocate de un virus.

Psihologul Ligia Moise a vorbit la „Voi cu Voicu” despre ce a schimbat în psihologia oamenilor această pandemie, dacă suntem mai anxioși, mai triști și ce trebuie să facem pentru a privi partea plină a paharului.

Psihologii ne învață să privim partea plină a paharului și să ne reamintim constant faptul că acestă situație nu este una permanentă.

„Eu cred că acestă perioada ne poate învăța iubire. Avem posibilittea să învățăm acest lucru. Nu aș zice că ne-am scimbat, ci că ne-am adaptat. A venit o schimbare majoră și tot ce am putut face a fost să ne adaptăm. Lumea a privit cu reticență această perioadă, dar trebuie să avem o altă perspectivă.

Încă din momentul în care am ieșit din pântecul mamei, a trebuit să facem altceva decât eram obișnuiți. În primul rând a trebuit să tragem o gură de aer ca să putem să trăim. Aia însemnă schimbare și adaptare la mediu, după care trebuie să ne adaptăm cu temperatura și tot așa.

În prima lună de pandemie aveam deja pacienți pe care i-am și trecut, i-am însoțit în acestă perioadă dificilă.

Nu cred că au apărut afecțiuni noi în această perioadă, ci mai multă anxietate. În primul rând faptul că nu avem un orizont de timp. Acesta este un mod negativ de a privi acestă perioadă, este bine să ne gândim că nu este o situație permanentă.

Nu va ține pentru totdeuna, să nu ne mai purtăm ca și cum ni s-ar fi amputat un picior. Ar fi bine să nu traversăm perioada fără să fi învățat ceva despre noi, și mai ales să învățăm să fim buni. Ni s-a creat cadrul să fim mai buni și ține doar de alegerea noastră, dacă alegem să și facem ceva cu ceea ce ni s-a dat”, a explicat psihologul Ligia Moise la „Voi cu Voicu”, scrie Antena3.