Efectele adulterului: Kinga Sebastyen cere mai mulţi bani pentru orele de Kangoo Jumps

Acuzată că ar fi început să ceară un onorariu mai mare pentru a participa la evenimente, presupusa amantă a lui Zsolt Csergo spune că are o afacere bună şi ea este cea căutată.

Deşi au trecut aproape două luni de când Zsolt Csergo şi Kinga Sebastyen au fost fotografiaţi pe iahtul afaceristului, în Croaţia, scandalul n-a fost uitat. Nu de puţine ori s-a speculat că cea care are de câştigat de pe urma mediatizării ar fi chiar antrenoarea de Kangoo Jumps, care ar fi început să ceară un onorariu mai mare. "De 15 ani fac sport şi de şase mă ocup exclusiv de Kangoo Jumps. Niciodată, dar absolut niciodată, nu am plătit sau solicitat unei persoane VIP să-mi facă lobby. Ba din contră, ele m-au căutat pe mine.

Eu fac sport, nu am timp de vedetisme. Totul a pornit de la Mihaela Rădulescu, cea care m-a invitat în emisiunea ei şI cu care am avut o relaţie deosebită. Mulţi nu mă cunoşteau, dar au auzit de mine din gură în gură. Andreea Bănică m-a sunat persoanal şI i-am trimis un antrenor acasă, care i-a alcătuit un program persoanlizat. La fel s-a întâmplat şi cu Nicoleta, da, Nicoleta Luciu. Ea lucrează de ani buni cu Diana Ştirbu, unul dintre cei mai buni instructori ai mei. Am patru traineri şi sute de persoane pe care le-am şcolit şi acum sunt profesori de Kangoo Jumps. Eu nu pot să mă ocup de tot, îmi trebuiau ajutoare. Gândiţi-vă cât de des plec în străinătate, ghetele mele se vând în cinci ţări, sunt unic distribuitor, fac demonstraţii aici sau acolo", a declarat Kinga Sebestyen pentru CANCAN.ro.