Realegerea lui Emil Boc în fruntea principalului partid de guvernământ din România se circumscrie şirului de succese repurtate de acest om politic de-a lungul unei cariere fulminante.
Cum-necum, Boc a ajuns să culeagă roadele unor măsuri nepopulare (şi ale propriilor obsesii) nu doar la nivel naţional, ci şi la nivel de formaţiune politică, PDL-ul poziţionându-se astfel în situaţia paradoxală de a-i da mandat echipei care a prăbuşit partidul în sondaje. Din această perspectivă, victoria de sâmbătă e cel mai bun lucru care i se putea întâmpla omului politic Boc: noul său mandat de preşedinte validează practic tot ce a făcut în acest partid-stat (alianţe, cumetrii, izolaţionism şi curmarea oricărui dialog cu opoziţia, sindicatele şi ce-a mai rămas din societatea civilă) din momentul în care Traian Băsescu a plecat de acasă şi i-a lăsat cheia de gât. În egală măsură însă, pentru Partidul Democrat-Liberal realegerea lui Boc e şi varianta sinucigaşă. La Convenţia Naţională, a devenit mai evident ca niciodată că partidul care a pisălogit poporul cu schimbarea şi cu reforma n-are nici cea mai mică intenţie de a schimba sau de a reforma ceva în interiorul său.
Dar pe cine a învins Boc sâmbătă? Pe candidatul Paleologu îl scoatem aprioric din calcul. Nu înainte de a deplânge faptul că un intelectual de talia dumnealui s-a complăcut, ba i-a şi plăcut, în rolul de bufon mărunt, bucuros să obţină aplauzele unor activişti pentru nişte glumiţe constituind, în cazul fericit, sursă de inspiraţie pentru textierii teatrului de revistă. Boc a învins un Blaga emoţionat, transpirat, cu un discurs gestionat nefericit, tributar plătirii unor mici poliţe. Blaga a avut un adversar "3 în 1": deşi se duela teoretic cu Boc, Blaga a ales soluţia deloc practică de a i se împotrivi lui Băsescu răfuindu-se cu Udrea, iar rezultatul s-a văzut. Învingându-l însă la scor pe Blaga, Boc a ras şi posibilitatea de a fi luate în considerare observaţiile rezonabile ale contracandidatului. Tarele PDL, dincolo de ceea ce susţine USL de pe margine, acestea sunt, oricât ar fi de antipatizat Blaga: PDL nu are alternativă în interior şi nu funcţionează, ia deciziile politice în altă parte decât Modrogan, a ucis orice dezbatere internă, se face constant de râs promovând habarnişti şi subestimează opoziţia, care o fi praf, dar creşte văzând cu ochii, în timp ce PDL mai pupă doar 13% în testul electoral de la Baia Mare. Fireşte, bubele portocalii sunt mult mai numeroase, la cele enumerate de opozanţii interni ai lui Boc adăugându- se cele vizibile cu ochiul liber: e un partid clientelar într-un stat unde baronii portocalii i-au schimbat pe cei roşii, banii se dau cu destinaţie politică, iar justiţia continuă să-şi spargă capul de zidul parlamentar. Asta, indiferent cât ar da-o înainte partidul cu cinstea, munca, scoaterea ţării din marasm şi alte stindarde ale celui mai nefericit comunicator public din istoria recentă.
Victoria lui Boc e însemnată, dar nu e nici pe departe atât de amplă în comparaţie cu cele obţinute în faţa opoziţiei şi, de fapt, a ţării, după cele 13 asumări de răspundere pe legi esenţiale, însă profund nepopulare. Până la urmă, cum să se împiedice Boc în partidul său când a avut de-a face cu adversari mult mai redutabili, de la vuvuzelele în care suflă opoziţia la televizor până la tradiţionala rezistenţă a românului la orice fel de schimbare? Emil Boc i-a pus pe toţi cu botul pe labe şi are un palamares politic în care a izbutit să transforme şi cea mai usturătoare înfrângere - faptul că a fost întâiul premier destituit de opoziţie - într-o reconfortantă victorie, provocată de redobândirea portofoliului de prim-ministru.
Cu toate acestea, după ce a câştigat un nou mandat de preşedinte al Partidului Democrat-Liberal, Boc a spus că nu e timp pentru şampanie. Ştiţi de ce a făcut- o? Nu pentru că e demagog şi că, vezi Doamne, în vremuri de austeritate e indecent să petreci. Ci pentru că niciuna dintre victoriile sale nu e meritul său. Boc a fost al doilea la comandă şi aşa va rămâne în istorie, nicidecum ca reformatorul a cărui iscusinţă a salvat România de la "grecizare" sau "islandizare". Din păcate pentru Emil Boc, toate victoriile din cariera sa se vor întoarce împotriva lui ca un bumerang în primul moment în care va fi socotit cu adevărat liderul absolut al PDL. Acea clipă va sosi când i se va pune în cârcă înfrângerea de anul viitor. Iar sfârşitul său politic nu va fi îndulcit nici de lacrimile ulterioare ale lui Băsescu.