Preşedintele şi oamenii săi pun mereu întrebările corecte. Corectitudinea e măsurată de procentele ameţitoare ale celor care răspund "da".
"Ce părere aveţi despre propunerea Parchetului General privind mărirea perioadei de reţinere preventivă de la 24 de ore la 48 de ore, din raţiuni de realizare a unei anchete documentate şi corecte?", îi întreabă instituţia favorită a lui Traian Băsescu pe cetăţenii sastisiţi de mizeria penală ascunsă sub preşul îmbogăţiţilor tranziţiei.
Aproape niciun om normal la cap, pus în faţa unei asemenea întrebări, n-ar respinge propunerea. Şi, conform unor date prezentate de procurorul general Laura Codruţa Kovesi la bilanţul Ministerului Public, mai nimeni n-a făcut-o. 74% dintre români s-au declarat de acord cu extinderea perioadei prevăzute pentru arestul preventiv. În plus, 82% au încuviinţat eventuala instituire a unor mecanisme care să facă posibilă confiscarea averilor nejustificate. "România trebuie să implementeze confiscarea extinsă nu doar pentru a ne îndeplini obligaţiile asumate ca stat comunitar, ci în primul rând pentru a răspunde unei nevoi sociale presante", a indicat ieri doamna Kovesi, după prezentarea sondajului în cauză.
Acest tip de validare populară prinde rădăcini în statul organizat după voinţa şi priceperea celor care au supravieţuit comunismului. "Sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?", îi întreba cu ingenuitatea-i specifică şi domnul Băsescu, în 2009, pe cetăţenii dezgustaţi de corupţia şi miserupismul cuibărite la sânul instituţiei reprezentative a democraţiei româneşti. O majoritate zbrobitoare răspundea pozitiv, oferindu-i preşedintelui ocazia să clameze victoria obţinută împotriva politicienilor care refuzaseră să împlinească, de bunăvoie, "solicitările românilor".
Ne puteți urmări și pe Google News
Dacă s-ar face un inventar al "temelor" care şi-au dovedit maxima eficienţă în deturnarea interesului public spre "năzuinţele" poporului, Traian Băsescu ar trebui catalogat învingător aproape la toate capitolele. Poate doar celebra interogaţie a lui Emil Constantinescu, "domnule Iliescu, credeţi în Dumnezeu?", să-i ştirbească din lauri. În rest, preşedintele şi oamenii săi pun mereu întrebările corecte. Corectitudinea e măsurată de procentele ameţitoare ale celor care răspund "da".
E ceva de comentat la iniţiativa Parchetului General de a face puţină curăţenie printre posesorii de averi ilicite? Pe fond, nimic. Laura Codruţa Kovesi are dreptate: majoritatea ţărilor europene au perioade de reţinere preventivă mai mari (Franţa pune la dispoziţia procurorilor până la 96 de ore de arest, pentru cazurile de terorism), iar confiscările averilor ilicite nu se lovesc de obstacole birocratice impenetrabile. Nu cred însă că Germania, Polonia sau Slovacia au luat pulsul popular pentru a decide instrumentarul justiţiei. Instituţia arestului preventiv presupune date a căror complexitate depăşeşte autoritatea, fie ea şi suverană, cuibărită vineri seara în fotoliu, pentru a urmări la o berică "Românii au talent".
Altfel, ne amintim că, nu mai departe de anul trecut, românii cereau prin sondaje reintroducerea pedepsei capitale, urmărirea penală a celor care critică ortodoxismul sau retragerea cetăţeniei române celor care solicită autonomia ţinutului Secuiesc. Nu există niciun motiv ca Parchetul, ghidându-se după principiul nevoilor presante, să nu depună toate demersurile şi pentru legiferarea acestor doleanţe. Sau solicitările românilor, sondate ştiinţific, pot fi invocate doar pentru anumite cauze? Cine face selecţia? Cine decide validitatea principiilor dezbătute?
Ambiţia Ministerului Public de a face reformă cu arma consensului popular în mână e doar un simptom al contradicţiilor care măcină o societate complet ameţită. Poate că instituţia doamnei Kovesi ar fi trebuit să ne spună cum se descurcă la capitolul justiţie Cehia, ai cărei procurori îşi fac treaba tot cu 24 de ore de arest preventiv la dispoziţie. Repet, nu intenţia în sine e discutabilă (deşi s-ar putea analiza şi alte nevoi sociale presante precum profesionalismul rechizitoriilor întocmite - nu cumva a fost şi asta o piedică în calea anchetelor "documentate şi corecte"?), ci folosirea argumentului popular pentru validarea ei.
Justiţia, ca şi politicul, ar trebui să funcţioneze pentru a servi interesul public. Reversul medaliei era conturat acum două sute de ani de Alexander Hamilton, unul dintre părinţii fondatori ai democraţiei americane, care spunea că există o diferenţă structurală între interesele poporului şi înclinaţiile sale. Dacă linia aceasta de demarcaţie încetează să mai fie vizibilă, atunci întrebarea "ce făcea Parchetul General dacă 80% dintre cetăţeni se declarau împotriva confiscării averilor ilicite?" nu mai are niciun sens.
Recomandările noastre
