Realitatea TV şi Antena 3 nu sunt televiziuni de ştiri, ci o încrucişare contra naturii democraţiei între media şi politică.

Dacă judecăm decizia PDL de a boicota cele două posturi de televiziune prin prisma raporturilor între putere şi mass-media, atunci poate fi considerată o formă de presiune asupra libertăţii de exprimare, un abuz.

Dar dacă pornim de la premisa că Realitatea TV şi Antena 3 sunt simultan şi actori politici, atunci decizia poate fi explicabilă: democrat-liberalii au acţionat ca şi cum cele două televiziuni le-ar fi adversari politici. Iar cu adversarii politici poţi colabora sau nu, negocia sau nu, au alt statut.

Cele două televiziuni au înlocuit opoziţia, ceea ce le convine şi lor, dar şi PDL-ului. Natura hibridă a celor două posturi de televiziune a fost descoperită şi analizată în câteva texte pentru EVZ de Horia-Roman Patapievici, care a sesizat şi că, spre deosebire de actorii politici, cele două posturi nu-şi asumă nicio responsabilitate pentru că nu participă la alegeri.

O constatare asemănătoare făcea şi institutul Oxford Analytica într-un raport de la sfârşitul anului trecut, că televiziunile domnilor Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vîntu sunt implicate politic.

N-am avut deseori impresia în campania pentru alegerile prezidenţiale că Realitatea TV şi Antena 3 ar fi instrumentele electorale ale contracandidaţilor lui Traian Băsescu, Mircea Geoană şi Crin Antonescu, ci, dimpotrivă, că aceştia au fost purtătorii de cuvânt ai celor două posturi.

Politicienii sunt cei care s-au pliat pe agenda politică a celor două posturi, împrumutându-le inclusiv discursurile, şi nu invers, intrând practic într-un raport de subordonare faţă de acestea.

Am auzit pronunţat chiar argumentul unor alegători cum că în decembrie ar fi dat un vot împotriva Realităţii TV şi Antenei 3, şi nu un vot anti-Mircea Geoană. Alegerile le-a pierdut însă doar cel din urmă. Realitatea TV şi Antena 3 au rămas pe poziţii: siglele lor nu apăreau pe buletinele de vot.

Decizia PDL menţine această polarizare, din care câştigă ambele părţi. Confirmând percepţia că Antena 3 şi Realitatea TV sunt inamicii politici ai PDL, partidul îşi ţine simpatizanţii aproape, chiar în ciuda nemulţumirilor legate de situaţia economică curentă. Pentru că orice critică la adresa actului de guvernare ar veni din partea celor două televiziuni este din start susceptibilă de joc politic interesat.

PDL şi-a fixat cu această ocazie şi adversarii, în condiţiile în care opoziţia este dezorientată şi incoerentă. Atât în PSD, cât şi în PNL are loc o reaşezare a raporturilor de forţe după congresele care au adus schimbări la vârful celor două formaţiuni politice, ambele partide îşi pierd forţa parlamentară în urma dezertărilor aproape zilnice spre PDL sau spre grupul independenţilor, iar liderii lor sunt fie absenţi, la propriu, fie irelevanţi în dezbaterile publice importante.

PSD este ţinut în corzi şi de dosarul „Voicu”, care-i întăreşte reputaţia de partid corupt şi care-i lipseşte de credibilitate intervenţiile publice pe tema integrităţii PDL. Şi pentru că PDL, ca şi Traian Băsescu, nu poate obţine puncte decât dintr-o luptă epică între bine şi rău, cele două posturi au fost identificate ca adversari politici, substituind astfel opoziţia din binomul democratic putere-opoziţie.

Realitatea TV şi Antena 3 n-au fost afectate deloc de embargoul impus de PDL. Dimpotrivă, acesta le-a oferit un alibi pentru dezertarea de la normele deontologice, le-a permis să se victimizeze în ochii opiniei publice şi le-a consacrat ca principalele forţe de opoziţie.

Decizia PDL ajută cele două posturi de televiziune să-şi impună monopolul asupra discursului critic. Iar rezultatul este previzibil: audienţa şi influenţa celor două posturi de televiziune vor creşte direct proporţional cu nemulţumirea faţă de guvernarea PDL.