Ioana Lupea: "De ce media s-a simtit obligata sa rosteasca vorbele otravitoare la adresa Andreei Pana pana ce au starnit greata unora si amuzament altora?"
Traian Basescu le-a spus, iar media le-a repetat obsedant pana le-a consumat conotatia negativa. Le-a facut reutilizabile, contribuind la violenta de limbaj public invinovatita.
Nici unul dintre cei care au rostit apasat cuvintele prezidentiale nu si-a pus nicio secunda problema daca nu cumva, abuzand de ele pentru a face o demonstratie, prejudiciaza in plus demnitatea Andreei Pana si a comunitatii rrome. Pentru ca primul a fost Traian Basescu, avem si noi dreptul la ele, nu?
Presa si societatea civila, prima ofensata si amenintata, cealalta in apararea comunitatii discriminate, au reactionat, repetand de o suta, de o mie de ori insultele prezidentiale. Jurnalista Andreea Pana a fost jignita grav de Traian Basescu, dar demnitatea ei a fost poate ireparabil afectata de multiplicarea si amplificarea mesajului incriminat.
De ce oare, dupa ce le-a numit o data, media s-a simtita obligata sa rosteasca vorbele otravitoare pana ce-au starnit cu adevarat greata unora si amuzament altora. Pentru a ilustra rasismul si badarania presedintelui, aparatorii corectitudinii politice le-au reprodus la ore de maxima audienta, unii dintre ei cu o voluptate greu reprimata. Scopul utilizarii lor, altfel perfect legitim, acela de a-l culpabiliza public pe Traian Basescu, a trecut pe plan secund. Victoria a fost chiar a acelor cuvinte.
Trebuie sa-i dam dreptate intr-o privinta presedintelui Traian Basescu, se afla in pas cu societatea. Poate ca a depasit, asa cum pretinde, statutul de politician de tranzitie, dar exista sigur o parte a presedintelui care n-a evoluat. Sinecdoca sexista si insulta rasista - toxice in egala masura, numai in Romania misogionismul trece drept alint - sunt o dovada ca raporturile sale cu ceilalti, oameni, grupuri, comunitati raman comandate de creierul arhaic, visceral si agresiv.
Nu mai conteaza decat in polemicile juristilor daca presedintele si-a practicat limbajul caracteristic in public sau in privat, calm sau la nervi. El va face parte din portretul istoric al presedintelui Traian Basescu. Iar comparatia cu „pocitanie” a lui Winston Churchill sau cu „pleava” lui Nicolas Sarkozy confirma.
Dar de unde s-a nascut retorica basesciana a tepei daca nu din plamada limbajului public violent practicat, din 1990, de politicieni si ziaristi deopotriva? Cristian Tudor Popescu isi explica in fata lui Robert Turcescu propriile tuse groase prin nevoia de a se face auzit si inteles de receptorii bombardati cu mesaje agresive, nu pentru ca i-ar face placere.
Este un adevar care nu exclude responsabilitatea celui care vorbeste si actioneaza in public alimentand violenta latenta a societatii. Din spuma cuvintelor otravitoare s-a intrupat politicianul Gigi Becali.
Din competitia „cine urla mai tare si vorbeste mai urat” au iesit invingatoare figurile de stil „macovei ierbivora”, „sobolanul rozaliu” si „betivul transpirat”. S-a ajuns atat de departe incat discursul moderat si tolerant este marginalizat ca neatractiv, pagubitor pentru audienta si voturi.