Cu pleoscăiala dezgustătoare a unui ou stricat, strivit de caldarâmul încins, a picat încă un scandal la bac'. Surpriză: promovarea e încă şi mai proastă decât anul trecut! Care fusese cea mai proastă din istorie.
"Nu exclud desfiinţarea unor licee", a anunţat grav ministra Andronescu. Dintre cele care nu au avut nici un elev promovat. "Vom face o analiză ca să vedem dacă nu cumva sunt tot cele de anul trecut, ceea ce mi s-ar părea inadmisibil". Ăsta este halul în care a ajuns învăţământul românesc: e inadmisibil ca un liceu să aibă 0% promovare la bac, dar numai dacă se petrece doi ani consecutiv! Oricât de gravă, de inadmisibilă, e situaţia, Andronescu nu disperă. Face deja planuri pentru Bac'-ul viitor. Un nou experiment. Se vorbeşte despre separarea elevilor pe vocaţii. Cei cu oarecari abilităţi la mate sau fizică să nu mai fie obligaţi să-şi forţeze creierul cu Eminescu sau Caragiale. Şi invers. Cine ştie pe dinafară "Tu eşti Mircea? - Da-mpărate!" să nu-şi mai bată capul cu matrici şi integrale.
Scopul preconizatei "reforme" e străveziu: ţării cât mai mulţi bacalaureaţi! Clienţi pentru puzderia de universităţi particulare! Nici un sacrificiu nu e prea mic pentru a furaja fabricile de diplome, acolo de unde suge, umflată, clientela de partid şi de stat. Aberaţia merge până acolo încât se vorbeşte pe şleau despre necesitatea pedagogică a coborârii ştachetei până la nivelul concurenţilor. Orice justificare e bună pentru a da diplome la tot cartierul!
Nimeni nu suflă o vorbă despre cauzele care aduc atâtea loaze până în pragul bacalaureatului. Despre dezastrul de la baza învăţământului. Din gimnaziu şi şcoala generală. Acela care face ca, mai târziu, la bac', elevii să aibă dificultăţi, nu cu Mateiu sau binomul lui Newton, ci cu scrisul şi cu tabla înmulţirii. Sunt pline tezele de "miau" fără cratimă, de parcă ar fi fost scrise de-o liotă de mâţe. Vorbitul însuşi e o problemă. Oralul seamănă, mai degrabă, cu un tratament stomatologic, la care profesorul încearcă să smulgă trei vorbe bolovănoase din gurile încleştate.
"Exagerezi, generalizezi!", îmi şopteşte auto-cenzorul de serviciu din capul meu. Dar îmi aduc aminte de bunicul, care avea doar patru clase primare, făcute pe la 1900. Scria excepţional de frumos şi nu-mi aduc aminte să fi văzut la el vreo greşeală de ortografie. Vorbea cursiv şi logic şi povestea dumnezeieşte. Iar manierele sale erau ale unui adevărat domn. După doar patru clase, dar făcute ca lumea. Cu un învăţător devotat. Pe atunci era plin de domni Trandafir! Mi-aduc aminte şi de şcoala pe care am făcut-o eu, în vremurile nenorocite ale lui Ceauşescu. Mă mai întâlnesc şi azi cu foşti colegi de şcoală generală sau de liceu. Destui n-au ajuns la facultate. Ba printre ei, şi doi repetenţi, Mozăceanu şi Giubega, cu doi ani mai mari decât mine, pe care i-am prins din urmă în clasa a V-a şi tot acolo i-am lăsat, după o amiciţie de un an care a scandalizat toată şcoala. "Cum? Tu, premiant, eşti prieten cu ăştia doi?" Ei bine, Moză sau Giubega, aşa repetenţi cum erau, ştiau fără greş când se scrie "copii" şi când "copiii".
"Abramburica" poate să umple ţara cu universităţi particulare: de la Hârlău la Aninoasa. Fiecare e liber să-şi arunce banii pe ce vrea. Grav cu adevărat este că, în urmă cu o generaţie-două, făceai mai multă carte în patru ani decât astăzi în 12. Restul e reforma învăţământului.
Recomandările noastre
