De la 21 decembrie 1989, când Elena Ceauşescu promitea poporului o sută de lei „în plus“, doar Tăriceanu a mai oferit mită cu atâta tupeu, pentru a-şi salva fotoliul de premier.
„Dacă această moţiune nu va trece, am intenţia să demarez (...) consultările pe propunerea care vizează devansarea aplicării majorării pensiilor“, declara, miercuri, Tăriceanu, în finalul discursului în care cerea parlamentarilor să nu voteze împotriva guvernului său. Elena Ceauşescu avea motive serioase să-şi cumpere liniştea, intuind, probabil, ce urma să i se întâmple câteva zile mai târziu.
Dar cât de mare este miza pentru premierul Tăriceanu, de vreme ce este dispus să dea peste cap întreaga economie pentru a rămâne la Palatul Victoria? Este greu de estimat dacă liberalii îşi joacă acum doar viitorul politic sau, unii din ei, se tem de consecinţe mai drastice. DNA a cerut deja permisiunea pentru a începe urmărirea penală împotriva a trei miniştri.
Cert este că, de vreo câteva luni, aproape toţi banii de la buget sunt folosiţi pentru campania electorală a PNL. Se va majora alocaţia universală pentru copii, se vor da salarii mai mari la preoţi şi se discută despre reducerea TVA la alimente. Aproape toate propunerile populiste avansate de PSD au fost mai întâi respinse şi apoi confiscate de guvernul Tăriceanu.
Nu cred că a trecut nicio lună de la momentul în care ministrul muncii, Paul Păcuraru, spunea că bugetul Casei Naţionale de Pensii nu permite majorarea pensiilor de la 1 noiembrie 2007. În pragul moţiunii de cenzură, brusc, s-a dovedit că acest miracol este posibil.
Anunţata majorare a pensiilor, de la începutul lui 2008, este însă pe cale să producă deja efecte perverse, chiar înainte de a fi aplicată. Guvernatorul BNR, Mugur Isă- rescu, a avertizat că ar putea majora dobânzile, ceea ce, în final, ar face ca toţi cei care au credite de returnat să plătească mai mult. Întrebarea este: ce se poate face cu acest cadavru ambulant, numit guvernul Tăriceanu ll, care nu vrea cu niciun chip să se ducă la groapă?
Pentru că este imposibil să crezi că un executiv care beneficiază de sprijinul a doar 152 de parlamentari (aceştia fiind cei care au votat împotriva moţiunii) ar putea să realizeze ceva serios în anul care i-a mai rămas, teoretic, până la alegerile generale.
Demisia este o soluţie de care nu s-a auzit încă în România. Rămâne de văzut dacă nu cumva preşedintele Băsescu le pregăteşte triumfătorilor liberali nişte surprize. Mai întâi ar putea să-l suspende pe ministrul Chiuariu, aflat în vizorul DNA. După ce trece acest duş rece, l-ar putea elimina şi pe Paul Păcuraru din echipa guvernamentală. Ar urma apoi ministrul agriculturii, Decebal Traian Remeş, ultimul luat în vizor de procurorii anticorupţie.
Procesul de înlocuire al celor trei ar putea fi extrem de dificil, întrucât Curtea Constituţională i-a dat preşedintelui României dreptul de a ridica obiecţii la numirea miniştrilor. Iar în acest timp, cine ştie dacă DNA nu ar putea transmite comisiei de la Cotroceni şi o cerere de începere a urmăririi penale împotriva premierului.
În primăvară, Tăriceanu a fost pentru demiterea preşedintelui. Are vreun sens să ne mai întrebăm cum va proceda Băsescu dacă va avea puterea să-l suspende pe premier?