Chiar dacă nu a reuşit să dărâme guvernul, opoziţia şi-a atins câteva obiective importante prin moţiunea de cenzură.

Scopul PSD şi PNL nu a fost niciodată demiterea guvernului. Nu cred că cele două partide vor să intre la guvernare întro perioadă atât de complicată. De aceea, respingerea moţiunii - implicit, supravieţuirea guvernului - nu a fost un eşec, ci o victorie importantă pentru opoziţie.

Dezbaterea din parlament a fost ocazia perfectă pentru PSD şi PNL să-şi transmită mesajele către electorat, să plângă pe umărul celor cărora, în perioada următoare, le va scădea drastic nivelul de trai. Atât Victor Ponta, cât şi Crin Antonescu au avut numeroase derapaje populiste, au acuzat fără a oferi alternative, au somat guvernul să ia decizii fără nicio acoperire în plan economic. Este firesc. Asta face opoziţia, când puterea guvernează în vremuri tulburi şi trebuie să ia decizii impopulare.

În ciuda dozei mari de demagogie din discursurile liderilor, efectele pozitive au început deja să apară. Un sondaj CSOP publicat de ziarul "Gândul" relevă faptul că PSD are 33%, PDL - 25% şi PNL - 24%. Într-o singură lună, democrat-liberalii au pierdut 10 procente, social-democraţii s-au stabilizat în preferinţele electoratului, iar liberalii au câştigat 4 procente.

Cea mai importantă victorie pentru opoziţie este, fără îndoială, scorul foarte strâns cu care moţiunea a fost respinsă în parlament. Pentru PDL este un prim semn că, în perioada următoare, numărul celor care vor dezerta în opoziţie va creşte proporţional cu procentele pe care democrat- liberalii le vor pierde în sondaje. Cu siguranţă, cei 17 parlamentari din arcul guvernamental care au "votat strâmb" nu sunt singurii care se gândesc să se pună bine cu opoziţia, în speranţa că mai prind un mandat şi în 2012.

Numărul celor care ar fi vrut să o îmbrăţişeze pe PSD-ista Aura Vasile (aşa cum a făcut Teo Trandafir într-un gest de un populism care l-a depăşit pe cel al lui Ponta) a fost, în mod cert, mult mai mare.

Nu m-ar mira ca PSD şi PNL să fi controlat votul ca nu cumva să se trezească invitate la guvernare de Traian Băsescu. Nu mă îndoiesc că preşedintele ar fi făcut acest lucru pentru a prinde opoziţia pe picior greşit şi a o decredibiliza în ochii bugetarilor şi ai pensionarilor pe care PSD şi PNL îi plâng cu lacrimi de crocodil. A spus-o răspicat în întâlnirea de la Snagov cu parlamentarii PDL. Băsescu le-a atras atunci atenţia că, dacă nu vor susţine moţiunea, parlamentarii PDL ar trebui să se pregătească de opoziţie. A fost în aceeaşi măsură un avertisment către PDL, dar şi către PSD şi PNL.

Marele câştig al respingerii moţiunii este menţinerea stabilităţii politice. Întrebarea este: cât timp guvernul va avea susţinere parlamentară? Doar următoarele şase luni sunt sigure din acest punct de vedere. UNPR a anunţat deja că, în 2011, doreşte să se revină la nivelul salariilor şi pensiilor de dinainte de "marea tăiere".

Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, susţine însă că, pentru a fi eficiente, măsurile de austeritate trebuie menţinute pe o perioadă de 18-24 de luni. Dacă această evaluare este corectă, soarta PDL pare pecetluită. De altfel, UNPR şi-a pregătit de pe acum terenul unei ieşiri de urgenţă de la guvernare. Abţinându-se de la vot la moţiune, UNPR va putea susţine că nu a fost de acord cu tăierile de pensii şi salarii, ci a vrut doar să asigure stabilitatea politică a ţării într-un moment complicat.

Guvernul a supravieţuit moţiunii, dar nu este sigur că îşi va încheia mandatul în 2012. Din 2011, orice moţiune de cenzură ar putea duce la demiterea executivului. Stabilitatea politică necesară măsurilor anticriză este limitată în timp. De aceea, restructurarea administraţiei trebuie să se petreacă rapid.

Mi-e teamă însă că miniştrii-"sabotori", aşa cum i-a numit Traian Băsescu, o vor bloca în continuare, pentru a nu le fi diminuată puterea în partid şi în guvern. Din păcate, reforma se va face doar dacă teama lui Emil Boc (despre care am citit pe blogul colegului Mircea Marian) că Elena Udrea îi va lua funcţia va scădea în intensitate.