EDITORIALUL EVZ: Antiteza lui Basescu

Ioana Lupea: "Tariceanu si-a lepadat invelisul de ratusca si se impodobeste cu pene de lebada".

Premierul pare ca a gasit calea spre eul sau politic. Se arata cat mai mult opiniei publice care in campania electorala din 2004 il confunda cu Mircea Geoana, sustine brefingurile saptamanale la guvern, asa cum proceda odinioara inamicul sau de azi Theodor Stolojan, cere demisia ministrului de externe, opozitiei sa temporizeze suspendarea presedintelui si sa se concentreze asupra alegerilor europene, sefului statului sa nu mai incalce Constitutia si sa nu mai insulte parlamentul, iar omologului sau italian Romano Prodi - iertare pentru gestul ambasadorului Romaniei la Roma.

Premierul Tariceanu se comporta ca un presedinte, dojenitor, protector, mediator, mobil, activ, autoritar, intervine in politica, evalueaza economia, joaca in politica externa. Ca la un semn, PSD se trezeste din betia suspendarii, iar Romano Prodi incheie un pseudoconflict diplomatic primind scuzele gratuite ale Romaniei. Ce mai, Tariceanu este de nerecunoscut, si-a lepadat invelisul de ratusca si se impodobeste cu pene de lebada.

Apelul lui Tariceanu catre clasa politica a fost primit, in mod neasteptat, ca un bine-venit dus rece de partidele isterizate de suspendarea lui Traian Basescu. Dintr-o data, goarna PSD Victor Ponta nu mai era atat de convins ca demersul opozitiei are temei, iar parlamentarii opozitiei s-ar multumi cu retractarea declaratiei prezidentiale despre lichelele din legislativ. In aceeasi logica se inscrie si implicarea sefului executivului in incidentul dimplomatic inexistent cu Italia.

Inexistent pentru ca, la Riga, Romania a cerut explicit statelor europene - Germania, Franta, Italia, Spania - sa suplimenteze trupele in Afganistan si sa participe la razboiul din sud pentru a salva NATO de la cel mai mare esec din istoria sa, care, dupa unii, ar insemna moartea Aliantei. De altfel, NATO a revenit ieri cu o solicitare catre aceste tari in spiritul articolului celor sase ambasadori.

Este intamplator ca Tariceanu este singurul care s-a desolidarizat de actiunea ambasadorului sau si implicit de pozitia NATO sustinuta de Basescu? Ambele interventii sunt de uz intern si au rolul de a-l repozitiona pe Tariceanu. PSD, initiatorul demersului de suspendare, este iata receptiv la sugestia premierului, iar Romano Prodi primeste din politete scuzele usor ridicole venite in momentul deciziei strategice de a ramane in Afganistan.

In mica Romanie, Tariceanu a reusit intr-o singura zi sa incheie vitejeste doua crize. Motivul? Liberalii si social-democratii au inteles probabil ca Basescu isi doreste referendumul, ba chiar ii provoaca sa mearga pana la capat, pentru a aplica clasei politice, relegitimat electoral, o lovitura de pedeapsa, eventual dizolvarea parlamentului. Dupa scrisoarea intelectualilor, PNL a avut revelatia ca nu poate lupta asa cu seful statului, coalizandu-se pe fata cu succesorul PCR si cu oligarhia, fara a-si pierde sustinatorii traditionali. Tactica trebuia schimbata, si de aici si metamorfoza lui Tariceanu. El pare ca se antreneaza pentru a fi perceput ca o alternativa la Traian Basescu, ca antiteza presedintelui, pacificator, proeuropean. Urmeaza o candidatura la prezidentiale?