Poetul nu mai e şi nu se găseşte nimeni care să-i facă un ferpar aşa cum şi-ar fi scris singur, cu unicul său har de a potrivi cuvintele şi de a le restitui celor mulţi. Revoltător, moartea lui Adrian Păunescu nu poate fi povestită de Adrian Păunescu.
Autoerijat - şi imposibil de concurat - în conştiinţă a poporului român, Păunescu a fost cel care putea fi tratat doar la superlativ, de către adulatori şi detractori deopotrivă. A fost, şi iarăşi e împotriva firii să concepi că-l va întrece vreodată cineva, cel mai mare jurnalist în versuri al neamului - o ştire veche, descoperită de exegeţii care-l înghiţeau, dar nu-l digerau.
Poet-militant (şi mesianic, după observaţia criticului literar Alex. Ştefănescu), Păunescu făcea presă în rime. Articolele sale deghizate în poezii, dintr-o operă de o prolificitate pe măsura debordantei puteri de muncă şi creaţie, sunt singurele care se pretau la recitat şi, din nou, fie că erau acompaniate sau nu de muzică, nimic nu se compara cu lectura autorului. Ca un ziar perpetuu ce vede lumina tiparului în timp real, poezia lui Adrian Păunescu a informat prompt, sacadat şi tumultuos ("dau lumii, dau lumii de ştire") despre orice se întâmpla în spaţiul românesc, metodic şi la toate rubricile. Se cutremura ţara în 1977, Păunescu scria pe pagina întâi.
Din paginile de social era nelipsit şi de neînlocuit, mai ales când aborda teme privindu-i pe părinţi, pe vârstnici sau pe năpăstuiţi. La sport, dădea un imn "Craiovei Maxima" şi trecea la versuri albe, dar la fel de încărcate de patetism, pentru a-l întoarce pe Hagi în echipa naţională de fotbal. La cultură, restituia literaturii române nume vremelnic ascunse, ca Eminescu sau Blaga, şi îi punea pe muzică, cu ajutorul unor folkişti.
Marilor săi înaintaşi, Păunescu era capabil să le dea o nouă viaţă, e drept, în umbra clocotitoarei sale personalităţi care i-a adus invidia lui Nicolae Ceauşescu, deoarece apăruse cineva mai popular decât el, aşa cum şi Elena Ceauşescu le ura cu toată fiinţa pe cele mai tinere şi mai frumoase decât ea (şi, vai, aşa păreau toate contemporanele sinistrei Academician Doctor Inginer!).Dacă ar fi avut timp, s-ar fi ocupat şi de horoscop sau de meteo şi puteţi fi convinşi că vorbele sale ar fi făcut să curgă lacrimi pe obrajii celor care îl citeau.
Adrian Păunescu a mai fost şi "profesor de limba română, de istorie a neamului pentru românii basarabeni". Cuvintele îi aparţin altui mare dispărut, Grigore Vieru, apropiat al basarabeanului prin născare şi simţire Adrian Păunescu. Deşi din părinţi olteni, a luat prima gură de aer la Copăcenii de Bălţi. Apoi, pentru toată viaţa, a avut imboldul de a împărţi oxigenul cu Druţă, Aldea-Teodorovici, Lari, Ilaşcu sau cu toţi românii de peste Prut care au simţit că versurile lui Dabija, "Doru-ni-i de dumneavoastră / Ca unui zid de o fereastră", fuseseră compuse şi pentru Păunescu.
Venind vorba despre ţara noastră uitată, o rugăminte pentru cei care nu l-au iubit pe cel plâns azi de atâţia români: să nu-i condamne pe fraţii lor din pricina apropierii faţă de poet. În prea multe rânduri, Păunescu a ţinut loc, fie şi doar cu stihuri însufleţite, de o Românie căreia să-i pese de ei.
Multor români, de dincolo şi dincoace de Prut, Adrian Păunescu le-a făcut mult bine. La dispariţia sa, îl vorbim de bine, potrivit datinii. Destui forumişti, citind ştirile despre lupta cu viaţa a poetului, l-au vorbit însă de rău, neputându-l ierta pe cel care i se adresa dictatorului cu formula "Măria Voastră". E, poate, cea mai mare dramă a unei vieţi tumultuoase precum cea a lui Adrian Păunescu: imposibila împăcare cu cei care nu l-au iertat pe bardul lui Nicolae Ceauşescu.
Care l-au văzut complice şi privilegiat al regimului în faza lui cea mai dementă, ceauşismul de partid şi de stat. Totodată, e "repetabila povară" a unui om, a celui mai sincer admirator al tiranului din momentul paradoxal în care a descoperit că nu doar Păunescu rimează cu Ceauşescu, dar şi invers. Adrian Păunescu şi-a găsit împăcarea doar plecând. Dacă ar mai putea, ne-ar ruga să-i nu-i tulburăm o împăcare pe care ar fi vrut să o trăiască şi a ajuns să o moară.