Un edil din Timiş dă politica pe cele sfinte, la doar un an şi jumătate după ce a fost ales cu peste 90% din voturi.
Petru Rosoca a fost membru PDL mai puţin de doi ani. În 2011, după ce primarul din Criciova, judeţul Timiş, a decedat, la alegerile parţiale sătenii au insistat ca popa Rosoca să candideze şi l-au ales primar. Anul acesta, tot împins de oameni, a candidat din nou şi a fost ales cu un scor de peste 90%. Apoi nu i-a mai plăcut administraţia, când au început problemele cu opoziţia din comună. Ca să împace pe toată lumea, a demisionat din partid. Război cu Opoziţia Problemele au continuat, cei din USL dorinduşi cu dinadinsul postul lui. Petru Rosoca a fost reclamat la Curtea de Conturi şi i s-a pus în faţă legea bisericii, care spune că un preot nu trebuie să facă politică, o chestiune faţă de care, mai marii lui au închis ochii, pentru că pe părinte l-au ales, de fapt, oamenii, nu politica. Luna aceasta, primarul a înţeles că cele sfinte sunt mai importante şi că îi slujeşte cu adevărat pe oameni, dar ca popă, nu ca primar. Noi alegeri în comună Săptămâna aceasta, edilul din Criciova şi-a înaintat demisia. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, a declarat că părintele l-a anunţat că a ales calea preoţiei. "A fost obligat de Biserică să aleagă între preoţie şi administraţie", a spus Bojin, precizând că atribuţiile de primar vor fi preluate de vice, iar în comună vor fi organizate noi alegeri. Rosoca este preot ortodox ucrainean şi are în parohia sa "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril", 50 de familii. "Eu nu las cele sfinte şi cele sfinte veşnice pentru cele trecătoare. Voi ajuta comunitatea cum voi putea altfel, dar funcţia de primar nu este onorabilă - aşa va scrie în hârtia oficială pe care le-o va arăta oamenilor", a declarat, pentru EVZ, Pr. Ilie Albiciuc, protopopul ortodox ucrainean al Lugojului. Incompatibilitatea El explică faptul că Rosoca este preot cu vechime în Criciova: "Preotul nostru Petru Rosoca este paroh la Criciova de 16 ani. Este iubit de comunitate, a ajutat până a fi primar, a făcut tot ce trebuia acolo, dar oamenii au zis să le devină şi slugă, ca primar. Acum, el a fost ales de primar. Dar cum legile noastre bisericeşti ortodoxe, promulgate de Sfântul Sinod, stipulează că un cleric nu poate să facă politică şi nu poate să ocupe şi funcţia de primar şi cea de preot, dânsul va demisiona din funcţia în care a fost ales". "Am obosit şi nu mai vreau să fiu primar. Ştiu că multora li se pare ciudat să nu mai vrei să fii primar." PETRU ROSOCA, preot