STEAUA. Fostul "secund" al "roş-albaştrilor" recunoaşte că patronul se implica la echipă şi că îi dădea sfaturi lui Stan.
Antrenorul Ilie Stan s-a ascuns după ce a plecat de la Steaua, însă Edi Iordănescu, fostul său "secund", a avut puterea să spună lucrurilor pe nume despre ultima schimbare de pe banca tehnică a "roş-albaştrilor". Fiul lui Anghel Iordănescu n-a ascuns că l-a auzit pe "Iliesta" vorbind cu patronul, dar susţine că Becali n-a sunat niciodată pe banca tehnică în timpul meciurilor.
EVZ: Edi, ce a provocat plecarea lui Ilie? Edi Iordănescu: Ilie Stan a clacat din cauza presiunii. Mai multe să vă spună el.
Echipa nu strălucea, dar nici nu era în criză, tocmai de aceea plecarea voastră a surprins. Eu nu mă ascund după cuvinte. Alţii n-au reuşit în două-trei mandate, cât am reuşit noi într-unul.
Becali se băga la echipă? Ce spunea la televizor, Gigi aia făcea. Ce a acceptat sau n-a acceptat Ilie Stan e treaba lui. Eu l-am auzit de două ori pe Ilie vorbind la telefon cu patronul şi am plecat. N-am vrut să asist la astfel de discuţii.
Patronul suna în timpul meciurilor pe bancă? Prima condiţie a lui Ilie a fost să nu mai stea pe bancă Mache (n.r. - Marius Ianuli, nepotul lui Gigi, "responsabil" cu preluarea telefoanelor din lojă). Eu nu aveam telefonul la mine, nici Ilie.
Tu eşti singurul care l-a înfruntat pe Gigi. A fost o glumă lipsită de bun simţ a lui Gigi când a zis să ne întoarcem pe jos de la Cluj, după meciul cu "U", pe care l-am câştigat. Noi pierdusem o singură partidă în campionat până atunci, alţii au avut şi câte trei-patru înfrângeri. N-a fost corect. Au fost probleme cu banii? Nu, n-au fost probleme. PRIMA INDICAŢIE A PATRONULUI Mihai Stoichiţă trebuie să aducă jocul combinativ
Mihai Stoichiţă a condus ieri primul antrenament din al treilea mandat la Steaua. Gigi Becali i-a trasat o primă indicaţie lui "Slughiţă": să aducă jocul combinativ pentru că echipa e bine pregătită fizic de Ilie Stan. Gigi a dat tot "din casă", ca de obicei, făcându-i de râs pe Stoichiţă şi Mihai Stoica.
Despre primul a spus că n-a cerut niciun ban şi că este ultima lui şansă să arate că este antrenor mare. Gigi a adăugat că "Meme" l-a sunat de o săptămână ca să-l roage să-l reprimească la echipă. Fostul oier a completat că "Meme" e util pentru că e guraliv. Stoica - "Bisisica" a făcut un gest penibil ca să-i intre pe sub piele lui Gigi: l-a luat de gât pe duş ma nul Narcis Răducan.
Becali a făcut ieri o declaraţie-şoc. "M-am săturat de mine când mă văd la tele vizor", a spus personajul care în trecut sus ţinea că face cancer la limbă dacă nu vorbeşte o zi cu presa. (Octavian Cojocaru)