Tinerii interpreţi Ed Sheeran şi Sam Smith au luat "caimacul" celei de-a 35-a ediţii a premiilor industriei muzicale britanice, Brit Awards, în cadrul galei desfăşurate miercuri seară la Londra, conform agenţiilor internaţionale de presă.
Seara de gală a avut, pe lângă emoţiile nominalizaţilor la premii, şi un mic incident în care a fost implicată Madonna. Regina pop, care a cântat în cadrul galei pentru prima oară în ultimii 20 de ani, a căzut pe scenă în timp ce interpreta noua ei piesă, 'Living for Love', din cauza unei "probleme vestimentare".
Solistul şi compozitorul englez Ed Sheeran a câştigat la două dintre cele patru categorii de premii la care a fost nominalizat. El a primit premiul pentru cel mai bun solist britanic, dar şi mult-râvnitul premiu pentru cel mai bun album cu cel de-al doilea LP al său, denumit 'X'. Tânărul în vârstă de 24 de ani era vizibil surprins când a urcat pe scenă pentru a primi trofeul pentru cel mai bun album, o statuetă roz pal concepută de artistul plastic britanic Tracey Emin.
"Nu mă aşteptam... A fost un an extraordinar pentru muzica britanică", a declarat el.
Cântăreţul soul Sam Smith, 22 de ani, care a fost nominalizat la cinci categorii de premii şi s-a aflat în competiţie directă cu Ed Sheeran la categoria cel mai bun album, a adăugat colecţiei sale de patru premii Grammy şi trofeele Brit Awards la categoria Global Success şi cel mai bun debut.
Printre laureaţii serii se numără şi Paloma Faith, care a câştigat premiul pentru cea mai bună cântăreaţă britanică, precum şi duetul rock Royal Blood, care a învins trupa de băieţi One Direction la categoria cea mai bună formaţie britanică.
Premiul pentru cea mai bună artistă internaţională i-a revenit lui Taylor Swift, care a deschis spectacolul. În cadrul galei au mai cântat şi Take That, Kanye West şi George Ezra. La aceeaşi categorie, rezervată însă formaţiilor, s-a impus trupa rock americană Foo Fighters.
Lista completă a laureaţilor celei de-a 35-a ediţii Brit Awards:
- Artistul britanic al anului: Ed Sheeran - Artistul internaţional al anului: Pharrell Williams - Artista britanică a anului: Paloma Faith - Artista internaţională a anului: Taylor Swift - Revelaţia anului în muzica britanică (cel mai bun debut): Sam Smith - Cel mai bun album: Ed Sheeran cu "X" - Cel mai bun single britanic: Mark Ronson ft Bruno Mars 'Uptown Funk' - Cel mai bun grup britanic: Royal Blood - Cel mai bun grup internaţional: Foo Fighters - Premiul criticii: James Bay - Cel mai bun producător muzical britanic: Paul Epworth - Cel mai bun videoclip britanic: One Direction, 'You And I' - Brits Global Success: Sam Smith
Aceste premii sunt acordate anual în Regatul Unit începând din 1977. Cele mai multe premii au fost obţinute de Robbie Williams, Annie Lennox, Take That, Oasis şi Coldplay, fiecare dintre aceştia având cel puţin cinci trofee.