Pe 3 iulie, ploaia torențială care s-a abătut peste Arena Națională din Capitală nu le-a stat în cale celor 50.000 de persoane care au venit, atât din țară, cât și din străinătate, să-l asculte pe Ed Sheeran și prietenii lui, în cel mai mare show pop al anului din România, care a emoționat publicul până la lacrimi și a umplut stadionul de lumină. Spectacolul a fost deschis de doi dintre cei dintre cei mai îndrăgiți tineri artiști ai momentului, Zara Larsson și James Bay.
Britanicul Ed Sheeran (28 de ani) le-a pregătit o adevărată surpriză fanilor. „Păcălindu-i” că totul s-a terminat, spre finalul concertului, a ieșit de pe scenă, dar a revenit câteva secunde mai târziu, îmbrăcat în tricoul naționalei de fotbal a României! Mai mult, a luat din public tricolorul României și a fluturat steagul minute în șir. Astfel, a intrat în sufletele fanilor din țară mai mult decât ar fi crezut cineva că e posibil. Lumea a scandat și a aplaudat minute în șir, iar pe chipurile unora curgeau lacrimi de emoție.
300 de metri pătrați de ecrane
Concertul lui Ed Sheeran, artistul cu cele mai mari vânzări mondiale în 2017, a adus alături 50.000 de spectatori și foarte multă energie. Show-ul care promovează cel de-al treilea album al său, Divide, premiat cu Grammy, a fost unul de excepție. Pe scena spectaculoasă s-au înglobat peste 300 de mp de ecrane și s-au putut auzi, în difuzoare, hiturile consacrate ale artistului, cântate vers cu vers chiar de către fani.
„Înainte să semnez cu o casă de discuri, în 2011, am realizat un EP numit No. 5 Collaborations Project. De atunci, mereu mi-am dorit să fac încă unul așa că am început No. 6 în turneul de anul trecut. Sunt un mare fan al tututor artiștilor cu care am colaborat și a fost un proiect foarte distractiv de făcut. Fie că i-am urmărit de la începutul carierei sau că le-am ascultat albumele pe repeat, sunt toți artiști care mă inspiră și cu toții aduc ceva special fiecărui cântec. Abia aștept să îl ascultați!”, le-a transmis Ed Sheeran iubitorilor muzicii sale.
Colaborări cu mari artiști consacrați la nivel mondial
Publicul român s-a putut bucura de una dintre cele două piese lansate de pe cel mai nou album al lui Sheeran, No. 6 Collaborations Project, „I Don’t Care”, o colaboare cu cântărețul Justin Bieber. No. 6 Collaborations Project va fi lansat pe 12 iulie și adună la un loc 15 piese și peste 22 colaborări cu artiști precum: Khalid, Camilla Cabello, Cardi B, Chance the Rapper, PnB Rock, Stormzy, Yebba, Justin Bieber, Travis Scott, Eminem, 50 Cent, Young Thug, J Hus, Ella Mai, Paulo Londra, Dave, H.E.R., Meek Mill, A Boogie Wit Da Hoodie, Skrillex, Bruno Mars, Chris Stapleton.
Artistul a rămas la noi în țară, până astăzi, pentru a vizita atracțiile Capitalei și pentru a se odihni. Zilele următoare va susține un nou concert în Praga. Nu se știe dacă artistul a gustat din bucatele tradiționale românești, căci acesta a venit cu „bucătăria” personală, aducându-și un bucătar cu el în turneu.