Valoarea bunurilor şi serviciilor produse în SUA a trecut de nivelul atins în perioada de dinainte de criză, anunţă Bloomberg.
Perioada de 15 trimestre de care a avut nevoia economia să-şi revină este una dintre cele mai lungi perioade de recuperare de după cel de-al Doilea Război Mondial. PIB-ul a crescut cu o rată de 2,5% din iulie până în septembrie, potrivit datelor comunicate de Departamentul Comerţului din SUA, aceasta fiind cea mai mare rată din ultimul an. În perioada de trei luni anterioare, rata de creştere era de 1,3%.
Ajustat la inflaţie, PIB-ul a crescut la 13.350 miliarde de dolari în ultimul trimestru, depăşind pragul de 13.330 miliarde de dolari atins în ultimele trei luni din 2007. "Economia americană a ajuns, în final, să recupereze terenul pierdut, iar acum a început expansiunea", a afirmat Neal Soss, economist şef la sucursala Credit Suisse din New York.
Acesta avertizează, însă, asupra faptului că această creştere este prea lentă pentru a rezolva problemele fundamentale legate de crearea de noi locuri de muncă şi de reducerea cheltuielilor publice.