Eclipsa va oferi un spectacol incredibil de rar şi uluitor de frumos din punct de vedere astronomic. Luna de Sânge apare în timpul unei eclipse totale, însemnând trecerea Lunii direct în mijlocul celui mai întunecat punct al Pământului.
Pe măsură ce Luna se deplasează în umbra Pământului, lumina este refractată de soare și apoi difuzată în atmosfera terestră, rezultând acel aspect luminos sângeros. Pe măsură ce Luna se deplasează pe orbită, uneori pare mai aproape decât în timpul celorlalte nopți obişnuite. Când Luna se apropie de cea mai apropiată orbită a Pământului, așa-numita perigee, Luna poate apărea cu până la 14% mai mare și 30% mai strălucitoare. Aceasta se numește Super Lună.
Când va avea loc următoarea eclipsă a Super Lunii de Sânge?
Astronomii de la NASA au calculat că Super Luna de sânge va avea loc în noaptea de 21 ianuarie. Întreaga traiectorie a eclipsei se va vedea peste America de Nord și de Sud, Oceanul Pacific și părți din Europa de Vest și Africa. De la început până la sfârșit, NASA consideră ca eclipsa o să dureze trei ore și 17 minute.
Cât de des puteți vedea o Super Lună?
Super Luna apare numai când a ajuns în faza de lună plină. Și acest lucru se întâmplă numai când Luna atinge 90% din cea mai apropiată distanță de Pământ. Astronomii Bruce McClure și Debra Byrd au spus: "Următoarea Super Lună cu luna plină din 21 ianuarie va cuprinde și o eclipsă totală".
"În această lună, Super Luna marchează prima dintr-o serie de trei Super Luni "Full Moon" care va cădea pe 21 ianuarie, 19 februarie și 21 martie 2019." "Luna plină a zilei de 19 februarie va fi cea mai apropiată și mai importantă Super Lună din 2019.", titrează express.