Echipele CM 2010: Coreea de Sud

GRUPA B. Sud-coreeni încearcă în Africa de Sud să realizeze o nouă surpriză la Cupa Mondială, însă misinea "tigrilor asiatici" nu este una uşoară, Argentina, Grecia şi Nigeria fiind trei adversari puternici pentru Park Ji-Sung & co.

Până la Campionatul Mondial din 2002, când, alături de Japonia, a găzduit cel mai important eveniment la nivel de echipe naţionale, Coreea de Sud nu a ieşit prea mult în evidenţă.

Strunită de tehnicianul olandez Guus Hiddink şi ajutată de arbitri, naţionala Coreei de Sud a ajuns până în semifinale, unde a pierdut, 0-1, la Germania. Asiaticii au câştigat atunci neînvinsă o grupă, D, din care mai făceau parte SUA, Portugalia şi Polonia. În "optimi", Coreea de Sud a bătut Italia, scor 2-1, după prelungiri, iar în "sferturi" a trecut de Spania, 5-3 după executarea loviturilor de departajare. În meciul pentru locul 3, coreenii au pierdut în faţa turcilor, 2-3.

Coreea de Sud a ajuns în Africa de Sud după ce s-a impus în Grupa B a preliminariilor asiatice, din care mai făceau parte Coreea de Nord (calificată), Arabia Saudită (care a pierdut la baraj), Iran şi Emiratele Arabe Unite.

COREEA DE SUD

Poreclă: "Taegeuk Warriors" Selecţioner: Huh Jung-Moo (13 ianuarie 1955 / Jindo, Jeonnam) Căpitan: Park Ji-Sung Cele mai multe selecţii: Hong Myung-Bo (136) Goalgheterul all-time: Cha Bum-Kun (55) Performanţe: Locul 4 la Cupa Mondială din 2002

LOTUL COREEI DE SUD: Portari: Lee Woon-Jae (Suwon Bluewings), Kim Young-Kwang (Ulsan Horang-i), Jung Sung-Ryong (Seongnam Ilhwa)

Fundaşi: Lee Young-Pyo (Al-Hilal/KSA), Kim Dong-Jin (Ulsan Horang-i), Cha Du-Ri (SC Freiburg), Oh Beom-Seok (Ulsan Horang-i), Kang Min-Soo (Suwon Bluewings), Cho Yong-Hyung (Jeju United), Lee Jung-Soo (Kashima Antlers), Kwak Tae-Hwi (Kyoto Sanga), Hwang Jae-Won (Pohang Steelers), Kim Hyung-Il (Pohang Steelers)

Mijlocaşi: Kim Nam-Il (Tom Tomsk), Park Ji-Sung (Manchester United), Kim Jung-Woo (Gwangju Phoenix), Cho Won-Hee (Suwon Bluewings), Kim Chi-Woo (FC Seul), Lee Chung-Yong (Bolton Wanderers/ENG), Ki Sung-Yong (Celtic), Gu Ja-Cheol (Jeju United), Kim Jae-Sung (Pohang Steelers), Kim Bo-Kyung (Oita Trinita), Shin Hyung-Min (Pohang Steelers)

Atacanţi: Lee Dong-Gook (Jeonbuk Motors), Ahn Jung-Hwan (Dalian Shide), Park Chu-Young (AS Monaco), Lee Keun-Ho (Jubilo Iwata), Yeom Ki-Hoon (Suwon Bluewings), Lee Seung-Ryul (FC Seul) PARTIDE AMICALE:

Coreea de Sud - Spania (3 iunie) Coreea de Sud - Belarus 0-1 Coreea de Sud - Japonia 2-0 Coreea de Sud - Ecuador 2-0 Coreea de Sud - Coasta de Fildeş 2-0

PARTIDE ÎN GRUPA B:

Coreea de Sud - Grecia 2-0 (12 iunie - Nelson Mandela Bay Stadium, Port Elizabeth) Argentina - Coreea de Sud 4-1 (17 iunie - Soccer City, Johannesburg) Nigeria - Coreea de Sud 2-2 (22 iunie - Moses Mabhida Stadium, Durban)