Poveste incredibilă la Oțelu Roșu. Personalul de pe o ambulanță solicitată să acorde primul ajutor unui bărtbat care și-a tăiat venele a ajuns să necesite îngrijiri medicale, după ce oamenii au fost agresați de pacientul supărat că nu e lăsat să moară.
Ambulanța a fost solicitată să acorde îngrijiri medicale unui bărbat care și-a tăiat venele. Un asistent și șoferul au ajuns să fie bătuți de acesta și internați în spital din cauza loviturilor.
Incidentul s-a petrecut ieri dimineață, în gara din localitatea Zăvoi, județul Caraș-Severin. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Cecilia Dăneț, a declarat că polițiștii din Oțelu Roșu au fost solicitați prin apel la 112. „Echipajul medical a ajuns înaintea noastră și până la sosirea echipajului de poliție, între ambulanțier și bărbatul care și-a tăiat venele a izbucnit un scandal, între timp a intervenit și șoferul de pe ambulanță. Noi când am ajuns acolo, am anunțat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, am întocmit dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice”, a afirmat Cecilia Dăneț. Șoferul și asistentul medical de pe ambulanță au fost loviți de bărbatul care și-a tăiat venele, în acest moment fiind internați la Spitalul din Caransebeș. „Cei doi bărbați de pe ambulanță, șoferul și asistentul medical, nu au depus plângere penală până acum. Bărbatul care și-a tăiat venele se afla sub influența băuturilor alcoolice și s-ar părea că ar fi și bolnav psihic, fiind transportat la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia”, a mai precizat Cecilia Dăneț.