“Echipa de aur” a României în software a revenit în ţară

“Echipa de aur” a României în software a revenit în ţară

Echipa românească “Sytech”, cea care a câştigat marele premiu al competiţiei mondiale în informatică “Imagine Cup”, şi Cosmin Ilie, câştigătorul premiului I la categoria “IT Challenge”, s-au întors la Iaşi. Adrian Buzgar şi Cătălin Juravle, doi dintre cei trei membrii “Sytech” al cărei coordonator în competiţie a fost profesorul Sabin Corneliu – Buraga, au adus astăzi cupa la “Univeristatea Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) Iaşi, pentru câteva ore. Cel de-al treilea membru al echipei, Andreas Resios, care are dublă cetăţenie româno – greacă, a rămas să se odihnească în ţara natală după marea finală a “Imagine Cup” care s-a ţinut la Cairo.

Decernarea premiilor “Imagine Cup”, competiţie organizată şi susţinută de “Microsoft”, a avut loc marţi seară, iar câştigătorii au ajuns în ţară joi seară. “A devenit o tradiţie participarea studenţilor noştri de excelenţă la această competiţie mondială dar de această dată am dat lovitura. Este pentru prima dată când o facultate dintr-o universitate din ţară sau din lume ia două premii I la două secţiuni dintre cele nouă ale concursului. Nu credem că această performanţă va fi egalată prea curând”, a precizat Valy Greavu, jurant la “IT Challenge” şi lector la Facultatea de Informatică a UAIC Iaşi.

Membrii echipei “Sytech” au fost luaţi prin surprindere de hotărârea juriului internaţional de a le atribui marele premiu. “Software Design este considerată competiţia regină a «Imagine Cup». Din păcate, cine câştigă marele premiu sau un premiu I la vreo altă categorie nu mai are voie să participe a doua oară, ci poate numai să facă parte din juriu. Am fost luaţi prin surprindere la decernarea premiilor, nu ne aşteptam. Nu am primit încă fişele juriului însă am înţeles că noi am trecut în faţa altor echipe prin prezentarea bună a proiectului, prin aplicabilitatea, realismul şi impactul lui şi prin faptul că ne-am pliat foarte bine pe tema concursului, care era strâns legată de obiectivele de dezvoltare pentru începutul de mileniu, stabilie în anul 2000 de ONU, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional. Noi ne-am axat pe social networking, pe ridicarea conceptului de reţea socială la un standard care să nu satisfacă nevoie unui singur individ ci a mai multora. Am realizat o platformă software la care sperăm să contribuie şi alţi studenţi ca noi. Celelalte echipe au venit cu proiecte bazate pe consultanţă online, managementul resurselor în situaţii de criză şi pe softuri medicale”, a declarat ieşeanul Adrian Buzgar, în vârstă de 24 de ani. Platforma “UpCity” este un fel de “112 al oraşului”

Cei trei masteranzi de la Iaşi au lucrat încă de anul trecut la proiectul prezentat la “Imagine Cup”, care i-a făcut cunoscuţi pe plan mondial. “Ideea ne-a venit în toamnă, am stat 2 luni să o conturăm şi apoi am lucrat la ea 6 luni, multe nopţi nedormite, multe întâlniri pe care le-am avut, cam aşa se contabilizează munca noastră. Proiectul are viitor, noi vom adăuga mai multe module. Acum am oferit gratis un modul  Primăriei Iaşi, celelalte le vom dezvolta şi astfel vom face platforma vandabilă. Într-o lună două vom livra proiectul către primărie, vom instala acolo tot ce este necesar, va fi un proiect pilot”, a declarat Cătălin Juravle.

Practic, pe siteul Primăriei Iaşi va apărea o hartă interactivă a Iaşiului care va fi accesată de cetăţenii care vor raporta, pe cartiere, problemele existente.

“Avem şi o viziune pe termen lung, se va stabili şi un indice al interacţiunii cetăţean – autorităţi, practic va fi un sistem de promovare a problemelor care urcă într-un top local. Proiectul este gândit pe 4 ani, dacă vreţi chiar pentru un mandat, la final se va vedea ce probleme reale au fost raportate şi ce s-a rezolvat, cu poze făcute în teren pentru a demonsta cele susţinute acolo. Platforma este o soluţie pentru fiecare oraş şi este creată pentru a avea putere de administrare internă, generează rapoarte, face o clasificare a problemelor ş.a. În competiţie am mers cu exemplul Iaşiului pentru că ştiam situaţia de aici, cunoşteam problemele, am profitat de localizarea geografică şi de cartografierea oraşului”, a declarat Adrian Buzgar. La “IT Challenge” s-a pus accent pe facilitarea accesului la educaţie 

Cosmin Ilie, masterand la acceaşi facultate cu echipa “Sytech”, a câştigat premiul I la secţiunea “IT Challenge” din cadrul “Imagine Cup” după 3 ani de participare în care luase locul II şi locul III.

“Eram abonat la IT Challenge, cred că se săturaseră de mine şi de aceea mi-au dat marele premiu. Competiţia a fost dură, 24 de ore de muncă non-stop, bazată pe infrastructura e-learning şi învăţământul la distanţă în ţările unde accesul la învăţătură este foarte dificil. Am obţinut cel mai mare scor din istoria competiţiei, 175 de puncte din 200 existente, pentru crearea în 24 de ore a infrastructurii necesare în ţările subdezvoltate şi facilitarea accesului la educaţie. Trebuia să conectăm zonele sărace la sistemul central, se creau subunităţi unde cei alfabetizaţi putea să meargă, să acceseze internetul, să înveţe să folosească programele de bază ale unui calculator. Ei dădeau un caiet de sarcini, cu 20 de scenari pentru care eu trebuia să fac demonstraţia în 24 de ore, să arăt că sunt sustenabile şi că aplicaţia are rezultate”, a arătat Cosmin Ilie. Tânărul a fost ofertat anul trecut de compania “Microsoft” dar, deocamdată, propunerea lor nu s-a materializat, din diverse motive. Vor să-şi deschidă o firmă într-un paradis fiscal

Dezvoltatorii de software Adrian Buzgar, Cătălin Juravle şi Andreas Resios, marii câştigători ai “Imagine Cup”, membrii ai echipei “Sytech”, aşteaptă ofertele marilor companii din domeniul informatic interesate de performanţa lor.

“O să fim proprii noştri şefi, intenţionăm să dezvoltăm o firmă care să lucreze numai cu guvernele mai multor ţări, să vindem diverse platforme create de noi. Vrem să deschidem o firmă într-un paradis fiscal şi sperăm să fim şi proprii noştri impresari şi manageri. Aici am primit mai mult strângeri de mână, avem câţiva oameni cărora le suntem recunoscători, dar nu cred că vom rămâne în ţară. Masterul de la Iaşi poate fi îngheţat, am terminat abia anul I, Cătălin şi Andreas au prins un master în Olanda, la Utrecht, vor pleca acolo, eu am uitat să mă înscriu, nu ştiu încă ce voi face. Am înţeles că după competiţie ofertele vin deobicei, urmează o perioadă decisivă în vieţile noastre”, a declarat Adrian Buzgar.

Echipa “Sytech” a luat naştere în toamna anului trecut, special pentru concursul “Imagine Cup” dar membrii ei se ştiau mai demult. “Eu şi Adrian suntem din Iaşi, am învăţat amândoi la “Liceul Racoviţă”, el e mai mare cu un an dar facultatea am terminat-o amândoi în acelaşi timp pentru că el a făcut 4 ani şi eu 3. Ne-am cunoscut din anul II de facultate, la o şcoală de vară în afară unde am lucrat la o platfromă de microdonaţii”, a povestit Cătălin Juravle. Deocamdată, în această vară tinerii vor lucra pentru a aduce platforma “UpCity” la maturitate şi pentru a o face vandabilă.

După socotelile lor şi din ce ştiu de la vateranii competiţiei, vor primi banii câştigaţi la “Imagine Cup” abia în preajma sărbătorilor de iarnă, astfel încât nu şi-au făcut vreun plan în ce vor investi. “Premiul la IT Challenge, câştigat de Cosmin Ilie, este de 8.000 de dolari, iar marele premiu câştigat de echipa “Sytech” la Software Design, este suma de 25.000 de dolari pe care o vor împărţi. Din păcate Statul Român nu încurajează marile talente, aceste sume sunt impozabile,16% din fiecare sumă va merge la stat”, a precizat profesorul Valy Greavu. 

CITIŢI ŞI:

România a câştigat două premii la un concurs de Microsoft 

 

Ne puteți urmări și pe Google News