BAC 2012. Ecaterina Andronescu pune tunurile pe profesori şi le cere imposibilul

Planul de măsuri imediate al ministrului este, pe alocuri, utopic şi aberant. Ea pregăteşte inspecţii la clase şi le cere dascălilor să predea individualizat.

După ce mai puţin de jumătate dintre absolvenţii de liceu au reuşit să ia Bac-ul şi 34% dintre cei care au terminat gimnaziul au luat sub 5 la Evaluarea naţională, ministrul Educaţiei a trasat un plan de măsuri imediate. Spre exemplu, inspectoratele şi ministerul Educaţiei îi vor ţine pe profesori sub lupă: se vor organiza inspecţii, în aşa fel încât oficialii să se convingă că profesorii predau toată materia din programă şi că elevii lor progresează. Control la clasă

"Inspecţia este o formă de presiune şi de intimidare", e revoltată profesoara Elena Marin, care crede că profesorii slab pregătiţi şi care nu îşi fac datoria la clasă au ajuns în sistem tocmai pentru că acesta le-a permis să se instruiască în şcoli private, cu programe slabe. În planul ministrului e cuprinsă şi o altă măsură, pe care profesorii o consideră imposibil de pus în practică: predarea individualizată, în aşa fel încât, spune Ecaterina Andronescu, "să se asigure progresul şcolar al tuturor elevilor". "Aceasta este o utopie", crede profesoara Elena Marin. "Să se facă o curriculă individualizată, cu categorii de performanţă, să ştim când un elev trece de la nivel mediu la supermediu. Când vom avea această curriculă, o vom aplica. Altfel, totul e diletantism şi subiectivism". Primii afectaţi de planul ministrului sunt profesorii de liceu care predau discipline de Bac. În această vară, li se va scurta concediul şi vor fi chemaţi la şcoală pentru a le preda elevilor care susţin examenul în toamnă. "Se pregăteşte o formulă de plată pentru aceste cursuri", este promisiunea Ecaterinei Andronescu. Directivele ministrului De anul viitor, inspectorii şcolari, directorii şi profesorii vor pune umărul pentru ca rezultatele din acest an să nu se mai repete. Ecaterina Andronescu a trasat următoarele măsuri:

  • Profesorii care predau discipline de examen vor face pregătire suplimentară cu elevii pe tot parcursul anului terminal;
  • Fiecare şcoală trebuie să aibă propriul plan de măsuri, cu termene clare;
  • Se vor organiza simulări de examene;
  • Programa şcolară trebuie parcursă integral la clasă;
  • Tratarea diferenţiată şi individualizarea predăriiînvăţării- evaluării;
  • Monitorizarea frecvenţei elevilor la şcoală;
  • Regândirea, de către conducerea şcolii, a relaţiei şcoală-familie, în aşa fel încât părinţii să se implice mai mult;
  • Fiecare inspectorat şcolar trebuie să elaboreze un plan de măsuri cu termene, indicatori, responsabili şi să monitorizeze aplicarea planului;
  • Centrarea inspecţiei şcolare făcută de inspectorate pe disciplinele susţinute la examenele naţionale şi pe unităţile de învăţământ cu rezultate sub media judeţeană;
  • Programe de formare continuă a cadrelor didactice în domeniul didacticii şi al specialităţii;
  • O analiză, la nivelul Ministerului Educaţiei, a greşelilor tipice de la evaluările naţionale;
  • Elaborarea unui plan naţional de inspecţie şcolară a ministerului, centrat pe asigurarea calităţii (parcurgerea integrală a programelor şcolare, cunoaşterea programelor de examen, asigurarea progresului şcolar).

Citiţi şi:

  • BACALAUREAT 2012. Liceele tehnologice au tras Bac-ul în jos
  • Falimentul "Abramburicăi". Azi culege ce a semănat
  • REZULTATE BACALAUREAT 2012. Un record istoric! Cele cinci motive care au dus la dezastru
  • ECATERINA ANDRONESCU: "Succesul de la BAC e al lui Funeriu"
  • REZULTATE BACALAUREAT 2012. S-au publicat rezultatele oficiale. Promovare la nivel naţional: 43,04%