Rata de incidenţă a infectărilor cu coronavirus, calculată la 14 zile, a crescut la 14,2 cazuri la mia de locuitori, la nivelul municipiului București.
Direcția de Sănătate Publică București a anunțat noua rată de incidență COVID, pentru ziua de luni, în Bucureşti. Aceasta a ajuns la 14,2 cazuri la mia de locuitori, potrivit informațiilor oficiale prezentate pe site-ul DSP. Iar situația nu este nici pe departe stabilizată. Este cea mai mare incidență de la începutul pandemiei şi până acum.
Duminică rata de incidență în București a fost de 13,6 cazuri la mia de locuitori.
În urmă cu o lună, pe 11 septembrie, incidenţa COVID-19 în Bucureşti era 1,37 la mia de locuitori, conform site-ului DSP.
Ce se întâmplă în condițiile creșterii ratei de infectare
În acest context, prefectul municipiului București avertizează că în toate locrurile aglomerate vor fi trmise patrule de jandarmi și polițiști care să asigure respectarea restricțiilor.
CMBSU a instituit obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise.
De asemenea, potrivit prefectului Alexandra Georgiana Văcaru, angajatorii, la stat sau la privat, care au mai mult de 50 de salariați sunt obligați să organizeze programul de lucru pe schimburi.
Societatea de Transport Bucureşti (STB) va pune în circulaţie mai multe mașini pe trasee.
Statistica COVID pentru 10 octombrie
Pentru duminică, 10 octombrie, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că au fost înregistrate 10.400 de noi cazuri de coronavirus. Este vorba despre o statistică pentru 24 de ore. Conform informațiilor oficiale, 211 pacienți au murit şi 1.603 persoane sunt internate la ATI.
Până duminică, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.356.640 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.174.783 de pacienți au fost declarați vindecați.
Până duminică, 39.420 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS - CoV -2 au decedat.
„Până astăzi, 10 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.356.640 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 3.762 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.174.783 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.400 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 164 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, au anunțat autorităţile.