Inspectoratul Școlar al Municipiului București a publicat broșura oficială care cuprinde toate informațiile legate de admiterea în învățământul liceal de stat și în cel profesional de stat pentru anul școlar 2015 - 2016! Ea va fi distribuită gratuit tuturor elevilor care termină anul acesta clasa a VIII-a!
Broșura cuprinde informații legate de admitere și reprezintă un ghid util pentru absolvenții clasei a VIII – a, dar și pentru pentru părinții acestora în vederea orientării școlare pentru clasa a IX - a.
Informațiile tipărite în lucrare sunt legate de admiterea în învățământul liceal iar, într-o secțiune distinctă, privesc datele legate de admiterea în învățământul profesional de stat, pentru anul școlar 2015 - 2016.
Prima secțiune, admiterea în liceele de stat
Documentul arată cum se va face calculul mediei de admitere, prezintă calendarul admiterii la liceu în clasa a IX-a pentru anul școlar 2015 – 2015 și enumeră centrele unde vor fi susținute probele de verificare a cunoștințelor și cele pentru aptitudini.
În plus, conține modelul fișei de înscriere și detalii despre cum trebuie completată aceasta. De asemenea, broșura include și explicații privind repartizarea computerizată, o listă a liceelor și colegiilor din București, dar și planul de școlarizare pentru clasa a IX-a pentru învățământul liceal, cu și fără frecvență.
Dacă optați pentru licee particulare
Pentru părinții care vor să-și înscrie odrasele la unități de învățământ preuniversitar privat, broșura conține o listă a liceelor particulare autorizate sau acreditate, care organizează admitere în clasa a IX – a pentru anul școlar 2015 – 2016.
În plus, prezită planul de școlarizare pentru primul an de liceu la aceste unități, adică, printre altele, numărul de locuri disponibile în fiecare unitate, secții și specializări, dar și ultima medie de admitere.
Cum se va face admiterea la profesională
Ce de-a doua parte a broșurii elucidează admiterea în învățământul profesional de stat cu durată de trei ani, pentru același an școlar 2015 – 2016.
Broșura explică cum se va face înscrierea candidaţilor, cum arată fișa de înscriere și cum se completează ea, dar cum și la ce instituție se dă probă suplimentară de admitere. De asemenea, documentul arată cum se va face admiterea candidaților, cum se calculează media de admitere și calendarul examenelor.
Versiunea electronică a broșurii poate fi descărcată de pe site-ul ISMB.
http://ismb.edu.ro/documente/examene/admitere/2015/2015_Brosura_Admitere.pdf