E OFICIAL. Cel mai mare laser din lume, la Măgurele. Proiect GRANDIOS care va stopa exodul creierelor

Comisia Europeană a anunţat astăzi că a aprobat finanţarea celui mai mare proiect de cercetare realizat vreodată în România. Este vorba despre cel mai mare şi mai puternic laser din lume, Extreme Light Infrastructure (ELI). Comisarul european pentru politica regională, Johannes Hahn, spune că, prin acest proiect, se va stopa exodul creierelor.

Construcţia va începe la începutul anului următor, iar primele angajări se vor demara peste două, trei săptămâni. Nicolae Zamfir, coordonator al proiectului şi director general al Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" spune că până în 2015 vor fi angajaţi peste 200 de cercetători, prin concurs internaţional. "Sunt foarte bucuros că putem începe treaba. Mă simt ca după un efort uriaş, încheiat cu succes", spune Nicolae Zamfir. Procedurile de licitaţie pentru realizarea construcţiei au fost deja deschise şi s-au arătat interesate în jur de zece firme. "Am observat, prin cererile de clarificare primite, că sunt interesate foarte multe firme mari din ţară şi din Europa. Dacă nu vor exista contestaţii, la sfârşitul lunii noiembrie am putea anunţa câştigătorul, iar la începutul anului poate începe construcţia, care se va realiza în 20 de luni", precizează directorul de proiect. Cel mai mare laser din lume va aduce la Măgurele crema cercetării internaţionale în domeniul fizicii şi al ingineriei. Vor fi cinci echipe de cercetare şi toate posturile vor fi ocupate prin concurs internaţional. Posturile vor fi anunţate inclusiv în marile reviste de ştiinţă. Cercetătorii seniori vor primi salarii de câteva mii de euro, iar pentru începători, conform legislaţiei actuale, salariile nu pot fi mai mari de câteva sute de euro. "Suntem în discuţii cu Guvernul pentru a putea plăti începătorii cu sume mai mari decât cele prevăzute în legislaţia actuală. Ne dorim ca toţi cei care se implică în acest proiect să fie plătiţi la nivel similar cu cei din marile infrastructuri europene", a mai spus Zamfir . În comunicatul Comisiei Europene se arată că UE sprijină financiar o infrastructură de cercetare de vârf, care va implica 40 de instituţii academice şi de cercetare din 13 state membre. "Contribuţia financiară din partea UE ar urma să provină din fondurile structurale, investiţia ajungând la aproximativ 180 de milioane EUR. Aceasta face parte dintr-o iniţiativă mai amplă, care include şi Republica Cehă şi Ungaria, în scopul creării unui consorţiu de cercetare european de avangardă", se arată în comunicat.  Comisarul european pentru politica regională, Johannes Hahn, a afirmat: "Acesta este exact tipul de proiect pe care dorim să îl vedem mai des în viitor. El are menirea de a impulsiona cercetarea şi inovarea. Vrem să lansăm mai multe astfel de proiecte în viitor, cu o evidentă valoare adăugată, pentru a ne asigura că fiecare euro este cheltuit în mod inteligent." Partea proiectului aprobată astăzi va fi implementată în România. Denumită "Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics" (ELI-NP), aceasta va avea rolul unui laborator paneuropean şi va găzdui o gamă largă de discipline ştiinţifice, care vor include domenii inovatoare ale fizicii fundamentale, noua fizică nucleară şi astrofizică, precum şi ştiinţa materialelor şi ştiinţele vieţii. De asemenea, cercetătorii vor studia posibile noi modalităţi de tratare a materialelor nucleare şi a deşeurilor radioactive. Proiectul urmăreşte să promoveze cercetarea naţională şi europeană prin crearea unei infrastructuri de cercetare de reputaţie internaţională deschisă specialiştilor din mediul ştiinţific universitar şi privat, precum şi din mediul întreprinderilor. Comisarul Hahn a adăugat: "Ne punem speranţe foarte mari în proiectul ELI-NP. Prin intermediul acestuia, România are ocazia de a se plasa ferm pe harta cercetării europene, de a păstra în ţară lucrători cu specializare foarte înaltă, inversând fenomenul exodului creierelor şi atrăgând noi societăţi în regiune." Informaţii de context (SURSA: Comisia Europeană):

  • În prezent, în România se investesc numai 0,5% din PIB în cercetare şi dezvoltare (C&D), în sectoarele public şi privat luate împreună, în timp ce obiectivul naţional al României în cadrul strategiei Europa 2020 este de 2%, în contextul unui obiectiv principal de investiţii în C&D de 3% pe ansamblul UE. Se preconizează că ELI-NP va genera impulsul mult aşteptat pentru cercetarea şi dezvoltarea din România, ajutând ţara să elimine decalajele din domeniul inovaţiei şi să favorizeze transferul de cunoştinţe şi tehnologie. Totodată, acest proiect ar urma să mărească în mod considerabil atractivitatea României ca regiune a excelenţei în cercetare şi a inovării.
  • Partea investiţiei acoperită de UE este pusă la dispoziţie prin intermediul programului cofinanţat "Creşterea Competitivităţii Economice" din cadrul Fondului european de dezvoltare regională (FEDER).
  • Decizia de astăzi aprobă contribuţia FEDER pentru prima etapă a ELI-NP pe perioada 2011-2015, în timp ce costul total al proiectului se ridică la 356,2 milioane EUR.
  • Pe perioada implementării proiectului (2010-2016), reprezentanţi din ţările gazdă (Republica Cehă, România şi Ungaria) vor constitui un consorţiu pentru o infrastructură de cercetare europeană. Acest consorţiu va fi prima reţea multidisciplinară paneuropeană consacrată cercetării potenţialului tehnologiei laser de vârf.
  • Organizaţia care se află la baza proiectului este Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" (IFIN-HH); ELI-NP va fi implementat în zona Măgurele (la sud de Bucureşti) şi se preconizează că acesta va fi operaţional în 2015.

CITEŞTE ŞI:

  • ELI, laserul care va resuscita cercetarea şi ştiinţele exacte