E oficial! James Blunt s-a CĂSĂTORIT în Mallorca. NUNTA a avut loc pe propietatea mamei sale

Cântăreţul britanic James Blunt s-a căsătorit cu Sofia Wellesley, vineri, în cadrul unei ceremonii religioase, care a fost urmată de o petrecere, pe proprietatea deţinută de mama sa, Corinne Vaes, pe insula Mallorca, informează contactmusic.com.

Artistul britanic, în vârstă de 40 de ani, s-a căsătorit civil cu Sofia Wellesley, la Londra, pe 5 septembrie. Vineri, ei au organizat şi o ceremonie religioasă şi o petrecere restrânsă, în vila pe care mama cântăreţului o deţine în Marsana, o localitate de pe insula spaniolă Mallorca.

Potrivit unei surse, ceremonia civilă a avut loc doar la o zi după ce cuplul participase la petrecerea anuală - End of Summer Party - organizată de Elton John în oraşul Windsor din comitatul britanic Berkshire, la începutul lunii.

"S-au căsătorit (civil) chiar în dimineaţa de după petrecerea organizată de Elton. Sofia chiar a făcut o glumă cu acea ocazie, spunându-le prietenelor sale că era aproape prea mahmură pentru a se căsători", a dezvăluit acea sursă.

James Blunt a cerut-o în căsătorie pe Sofia Wellesley, care este nepoata ducelui de Wellington, în decembrie 2013. Cei doi s-au cunoscut prin intermediul surorii artistului, Daisy, în 2012.

Presa spaniolă publicase deja mai multe zvonuri, potrivit cărora cuplul s-ar fi căsătorit într-o capelă din Campanet, în Mallorca, la începutul lunii septembrie.

Licenţiată în drept la Universitatea din Edinburgh, unde a fost colegă cu Pippa Middleton, Sofia este în prezent consultant juridic în Londra.

Anterior, Blunt a avut relaţii cu câteva femei celebre, precum fotomodelul Petra Nemcova.

În România, James Blunt a susţinut deja un concert la Sala Polivalentă din Capitală, în 2009. El va reveni în 31 octombrie, când va avea un show în cadrul evenimentelor care vor marca inaugurarea Sălii Polivalente din Cluj-Napoca.

James Blunt a devenit celebru în 2005, cu piesa "You're Beautiful", care a fost intens difuzată de toate posturile de radio din lume, iar apoi cu single-ul "Goodbye My Lover", inclus pe albumul "Back to Bedlam".

De la debutul său artistic, James Blunt a fost recompensat cu două trofee Brit, unul pentru cel mai bun artist britanic, iar celălalt, pentru cel mai bun material pop, dar şi cu premiul Grammy, în 2007, la categoria "cea mai bună interpretare masculină", pentru cântecul "You're Beautiful". De asemenea, artistul are în palmares două premii Ivor Novello, precum şi alte cinci nominalizări la Grammy Awards, în 2006.