În ultimele 24 de ore, în județul Ilfov, au fost aplicate peste 250 de sancțiuni, iar totalul amenzilor a fost în valoare de 28.300 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie anti-COVID-19.
Conform unui comunicat al Instituţiei Prefectului Ilfov, pe fondul numărului crescut de infectări cu virusul SARS-CoV-2, acţiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă desfăşurate la nivelul judeţului Ilfov au continuat în ziua de sâmbătă, având ca scop principal prevenirea infectărilor şi protejarea sănătăţii cetăţenilor, prin conştientizarea populaţiei cu privire la apartenenţa la comunitate şi la pericolul răspândirii necontrolate a noului coronavirus în colectivităţile umane.
„S-au aplicat 253 de sancţiuni”
"Forţele de ordine au verificat în sistem integrat 227 de societăţi comerciale şi au legitimat peste 2.163 de persoane pe raza administrativ-teritorială a judeţului Ilfov, cu privire la respectarea interdicţiilor impuse pe timpul stării de alertă. De asemenea, au fost verificate peste 261 de mijloace de transport persoane. Poliţiştii IPJ Ilfov şi poliţiştii locali au aplicat 253 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală în temeiul Legii 55/2020, cu amenzi în cuantum total de 28.300 lei", se arată în comunicat.
Misiunile din ultimele 24 de ore au fost executate de 156 de poliţişti, alături de 81 de efective reprezentând Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, ISU Bucureşti-Ilfov, Poliţia Locală, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transport Rutier. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei au fost constatate trei infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.588 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.
337 de noi infectări în Ilfov
Judeţul Ilfov raportează, duminică, 377 de noi infectări cu Sars-COV-2 în plus faţă de cifrele de sâmbătă şi o rată de incidenţă de 8,17. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a emis ordinul pentru carantinarea timp de 14 zile a mai multor localităţi din Ilfov, măsură ce a intrat în vigoare sâmbătă, la ora 22,00
Timp de 14 zile au intrat în carantină zonală localităţile Otopeni, Măgurele (cu satele aparţinătoare Alunişu, Dumitrana, Măgurele, Pruni şi Vârteju), Corbeanca (cu satele aparţinătoare Ostratu, Petreşti şi Tamaş), Popeşti Leordeni, Dobroieşti (cu satele aparţinătoare Dobroeşti şi Fundeni) şi Mogoşoaia.