Sondaj. Jumătate dintre antreprenori, nemulțumiți de platforma e-factura

RO e-Factura Sursa foto: Facebook

Jumătate dintre antreprenori se plâng de funcționarea defectuoasă a platformei e-factura, arată un sondaj realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Sondaj despre platforma e-factura. La întrebarea „Care sunt principalele două probleme pe care le întâmpinați legate de e-factura?”, 62,5% dintre antreprenorii chestionați au menționat creșterea costurilor cu noile obligații de conformare pentru e-factură, iar 50,5% s-au plâns de funcționarea defectuoasă a platformei e-factura gestionată de ANAF.

Mulți antreprenori, nemulțumiți de platforma e-factura

40,5% dintre respondenți au spus că operarea dificilă a platformei constituie principala problema în legătură cu e-factura, menționându-se ca exemple frecvente false erori la încărcarea facturilor, interfața platformei care nu este intuitivă și nu oferă suficiente informații pentru utilizarea și verificarea facilă a facturilor, se arată într-un comunicat al CNIPMMR. Mulți antreprenori declară că nu au competențe digitale/nu știu să utilizeze o platformă informatică.

Sondaj. Jumătate dintre antreprenori, nemulțumiți de platforma e-factura. Sursă foto: unsplash

Ajută e-factura la combaterea evaziunii fiscale?

La întrebarea dacă se consideră că plaftorma își atinge scopul de combatere a evaziunii fiscale, 65,6% dintre antreprenori au răspuns Nu, 18,7% consideră că scopul principal de combatere a evaziunii fiscale este atins parțial, iar 10,2% nu pot aprecia/nu știu. Doar 5.5% au răspuns Da.

Fiind întrebați „Care este, în opinia dvs. măsura principală necesară pentru reducerea evaziunii fiscale?”, 71,3% au răspuns „Identificarea și sancționarea activităților economice nefiscalizate”, pe locul 2, cu 11,2%, fiind combaterea și sancționarea muncii la negru.

Sondaj. Jumătate dintre antreprenori, nemulțumiți de platforma e-factura. Sursă foto: unsplash

Antreprenorii consideră că există alte soluții

Antreprenorii consideră că pentru reducerea evaziunii fiscale este necesară o diminuare a impozitării, care conduce la o mai mare conformare voluntară, și controlul societăților care raportează pierderi ani la rând.

44,5% dintre cei chestionați au spus că sunt afectați și consideră incorecte dispozițiile din Codul Fiscal privind impozitarea în situația deținerii în mod direct sau indirect a peste 25% la mai multe microîntreprinderi, iar 4,4% declară că sunt afectați, dar consideră corecte noile măsuri.

Doar 6,9% dintre antreprenori declară că activitatea lor nu este afectată de creșterea prețului la combustibil, iar 33,9% au răspuns că majorarea costului RCA are un impact foarte mare asupra afecerii, 25,9% au menționat un impact mare, rezultând că 59,8% dintre antreprenori sunt afectați de creșterea costului RCA.

Sondajul a fost realizat în perioada 26 ianuarie – 08 februarie, pe un eșantion de 2818 respondenți.