„Să te ferească Dumnezeu dacă te vorbește Pele de bine sau te vede ca favorit”, spune o vorbă din fotbal. Unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului și-a câștigat o apăsătoare notorietate după ce a dat-o în bară cu predicțiile sale legate de Campionatul Mondial.
Columbia, Nigeria, Spania au fost de-a lungul timpului echipe despre care Pele a spus că vor ajunge campioane mondiale, dar fiecare a fost o cruntă dezamăgire la turneul respectiv.
„Mi-ar fi plăcut să joace pentru Brazilia”
Acum, Pele s-a limitat să spună doar că ar vrea să vadă naționala Braziliei într-o finală cu Uruguay, pentru a răzbuna eșecul din 1950. În schimb, cel care este triplu campion mondial l-a lăudat excesiv pe spaniolul Xavi, jucătorul echipei Barcelona, iar acesta ar trebuie deja să-și facă griji.
„În Brazilia nu există un fotbalist ca Xavi, e un jucător unic! Cel mai bun fotbal, cea mai bună Barça și cea mai bună națională a Spaniei pe care le-am văzut au fost cu Xavi pe teren. Există mulţi fotbalişti spectaculoşi, cu un stil brazilian, dar problema e la mijloc. De asta mi-ar fi plăcut ca Xavi să joace pentru Brazilia”, a declarat Pele.