Profesorul de muzică de la Liceul de Arte „Sabin Păuţa” din Reşiţa este anchetat de poliție. Lui i s-a făcut dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, după ce a sărit să-l bată pe șeful Poliției Locale.
Incidentul s-a petrecute la finele săptămânii trecute, în Sala Lira a școlii. ”În jurul orei 19.15, Breşneni Eremia-profesor la Liceul de Arte „Sabin Păuţa” a intenţionat să tulbure liniştea şi ordinea publică, încercând să intre în clădirea liceului, fiind şi în stare de ebrietate. A fost oprit de poliţiştii locali şi a fost rugat să părăsească zona dar acesta a refuzat, a devenit vocal şi a început să adreseze injurii poliţiştilor locali. Mai mult, în ciuda negocierilor dintre poliţiştii locali şi Breşneni Eremia de a părăsi zona, acesta a refuzat şi a devenit violent. Prin urmare, nerespectând procedurile poliţieneşti, a fost imobilizat şi condus la sediul Poliţiei municipiului Reşiţa, unde împotriva acestuia a fost depusă o plângere pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj”, arată polițiștii locali.
Cercetările vor continua, urmând a fi luate măsuri de către organele competente. ( Sursa foto: Argument CS)