După exporturi, şi industria a ieşit din criză

Exporturile României din primele nouă luni ale acestui an sunt cele mai mari din utimii 20 de ani, astfel că şi industria a recuperat mare parte din pierderea înregistrată anul trecut, iar opinia managerilor, chestionaţi de Comisia Naţională de Prognoză (CNP), este că şi în trimestrul IV vom avea o creştere atât a producţiei industriale cât şi a cifrei de afaceri şi a productivităţii muncii.

Conform anchetei de conjuctură pentru cel de-al patrulea trimestru al acestui an, în cazul producţiei industriale se aşteaptă o majorare faţă de trimestrul anterior cu 4,1%.

"Această evoluţie va determina pentru întreg anul 2010 un nivel al producţiei industriale superior cu 5,3% celui înregistrat în anul trecut. Se poate spune, astfel, că diminuarea de producţie de 5,5% înregistrată în 2009 este aproape integral compensată", se menţionează în sursa citată.

Cifra de afaceri în volum, pe total industrie, va înregistra o tendinţă de uşoară creştere în cel de-al patrulea trimestru al anului, datorită componentei externe, ajungându-se la finalul anului la o majorare preconizată de 4,6% pentru acest indicator, comparativ cu 2009.

Chiar dacă numărul de personal din industrie s-a redus constant în fiecare trimestru din ultimii doi ani, se poate observa că productivitatea muncii a crescut, iar dacă se compară cifrele se poate observa că în acest trimestru faţă de aceeaşi perioadă din 2009 se estimează o creştere de peste 12%.

Astfel, se poate spune că firmele încep să culeagă roadele programelor de restructurare şi eficientizare.

Agenţii economici prevăd în trimestrul IV o creştere de 5,6% faţă de perioadă similară din 2009, iar la nivelul întregului an "se preconizează o amplificare de 5,3%, continuându-se tendinţa pozitivă înregistrată în cursul acestui an".

Ce ramuri industriale nu depăşesc criza În comparaţie cu 2009, din ancheta celor de la CNP, se poate menţiona trei situaţii distincte: ramuri care nu par a fi fost afectate în mod substanţial de criza financiară şi care vor avea un trend ascendent, ramuri care recuperează din diminuarea producţiei şi ramuri care nu reuşesc să depăşească efectele crizei şi ale căror niveluri de producţie vor rămâne la valori reduse.

Dacă în prima categorie se încadrează ramuri precum: fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea autovehiculelor de transport rutier şi prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, în cea de-a doua categorie intră industria metalurgică, fabricarea produselor farmaceutice de bază, fabricarea substanţelor şi produselor chimice, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice.

Ramurile industriale care au fost răpuse de criză şi care nu vor recupera rapid din handicap sunt activităţile de servicii anexe extracţiei, fabricarea altor mijloace de transport, alte activităţi extractive, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal.

În ceea ce priveşte cifra de afaceri se poate observa că pentru primele nouă luni ale anului, volumul cifrei de afaceri a fost în creştere cu 4,8%, comparativ cu perioada similară.

"Ramurile care au înregistrat dinamici pozitive la nivel primelor nouă luni, în cazul cifrei de afaceri pe total industrie au fost cele a căror activitate este orientată spre export şi mai puţin pe piaţa internă: fabricarea autovehiculelor de transport rutier (36,7%), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice (34,2%), industria metalurgică (33,0%), fabricarea echipamentelor electrice (28,0%)", se arată în sursa citată.

Pentru trimestrul IV, comparativ cu perioada anterioară, se aşteaptă o creştere uşoară a volumului cifrei de afaceri pe total industrie, şi anume cu 1,1%, "ceea ce denotă încrederea agenţilor economici în continuarea evoluţiei pozitive a segmentului pieţei externe pentru perioada de sfârşit de an".

Conform estimărilor agenţilor economici, în trimestrul IV 2010, cifra de afaceri a producţiei destinate pieţei interne se aşteaptă să înregistreze o uşoară scădere comparativ cu perioada anterioară (-0,5%).

În ceea ce priveşte cifra de afaceri din industrie pentru piaţa externă, acest indicator s-a redus cu 3,1% la nivelul trimestrului III 2010 faţă de perioada anterioară, iar faţă de perioada similară s-a înregistrat o majorare importantă (18,6%).

Totuşi, pentru primele nouă luni ale anului creşterea acestui indicator a fost de 22,7%.

Ramurile care au avut cele mai mari contribuţii la acest indicator în perioada ianuarie-septembrie a.c. faţă de aceeaşi perioadă din 2009 sunt: fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (61,9%), industria alimentară (60,2%) şi fabricarea autovehiculelor de transport rutier (51,8%).

Dacă anticipările managerilor vor fi îndeplinite (+3,7% în trimestrul IV faţă de trimestrul anterior) această evoluţie a cifrei de afaceri pentru piaţa externă va conduce la nivel de an la o creştere de circa 21%.

Productivitatea muncii mai mare cu 18,7% în primele nouă luni

Potrivit sursei citate, productivitatea muncii a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an o creştere cu 18,7% faţă de perioada similară din 2009.

"Începând cu luna martie 2009, faţă de luna corespunzătoare a anului anterior, s-a înregistrat o creştere importantă a productivităţii muncii. Trendul ascendent a continuat şi în acest an, dar începând cu luna aprilie creşterea s-a mai atenuat, în luna septembrie ajungând la 13,5%. Pentru trimestrul IV 2010 comparativ cu trimestrul anterior agenţii economici estimează o creştere de circa 4,6%".

Comparativ cu trimestrul IV 2009, în ultimul trimestru al acestui an se aşteaptă o creştere cu 12,2% a productivităţii muncii în industrie, ceea ce conduce la o creştere cu circa 17% la nivelul anului 2010.

În ceea ce priveşte costul unitar real cu forţa de muncă în industrie, acest indicator  a înregistrat în primele nouă luni ale anului o scădere cu 12,6% faţă de perioada similară a anului anterior datorită dinamicii reduse a câştigul brut real de 3,7%, în timp ce productivitatea muncii în această perioadă a cunoscut o majorare substanţială.

"Pentru trimestrul IV se aşteaptă să se înregistreze pentru costul unitar real cu forţa de muncă o scădere cu 5,7% comparativ cu trimestrul anterior şi cu 13,1% faţă de trimestrul similar din 2009", se precizează în documentul CNP.

Numărul de salariaţi, mai mic cu un sfert de milion

În ceea ce priveşte numărul mediu de salariaţi, în trimestrul III 2010, s-a înregistrat o scădere de circa 126.000 persoane, ceea ce reprezintă o reducere cu 9,4% comparativ cu trimestrul III 2009. În trimestrul IV 2010 se estimează că numărul mediu de salariaţi va ajunge la circa 1.209 mii persoane, ceea ce reprezintă o scădere cu circa 6,6% comparativ cu perioada similară a anului anterior.

Totuşi, în perioada iulie - septembrie, faţă de aprilie - iunie au fost ramuri care au înregistrat creşteri ale numărului de salariaţi; dintre acestea, cele mai importante sunt: fabricarea produselor textile (2,4%), alte activităţi industriale (2,0%), fabricarea echipamentelor electrice (1,8%) şi fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice (1,6%).

"La nivelul anului 2010 se preconizează că scăderea numărului mediu de salariaţi va ajunge la circa 10,5% faţă de anul trecut", se arată în sursa citată.

Creditele restante înregistrează o creştere alarmantă Mai mult, din sondajele de conjunctură pentru sectorul industrial, reiese faptul că mare parte din întreprinderi nu pot depăşi situaţia financiară dificilă, existând probleme de lichiditate în sistem.

De exemplu, pentru creditele restante se preconizează că acestea vor înregistra în trimestrul IV o creştere de circa 11,1% faţă de trimestrul anterior.

Din datele furnizate de agenţii economici se poate observa că începând cu anul 2009 ponderea creditelor restante în totalul creditelor a crescut substanţial, dacă în primul trimestru din 2009 acestea reprezentau 2,19% din total credite, la finele anului trecut acestea au ajuns la 3,9%.

Această evoluţie a continuat şi anul acesta de la 5,19% în primul trimestru, la 6,4% în trimestrul II. Indicatorul a ajuns în cel de-al treilea trimestru la 7,5%, iar pentru ultimele trei luni din acest an se aşteaptă o creştere de până la 8,3%.