Directorul general al CFR Marfă, George Buruiană, și-a depus ieri demisia, potrivit unui comunicat al companiei. „Până la numirea unui director interimar, conducerea executivă a societăţii va fi asigurată conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al SNTFM CFR Marfă SA", se arată într-un comunicat al companiei.
Demisia acestuia vine după ce un alt șef de companie din subordinea Transporturilor și-a depus demisia: șeful directoratului de la CFR Călători, Vasile Secară, care a renunțat la funcție la începutul lunii. Locul acestuia a fost luat de Iosif Szentes.
Odată cu venirea în fruntea ministerului Transporturilor, Ioan Rus a trimis corpul de control la companiile din subordine, pentru a verifica activitatea anterioară.
Anterior, reprezentanții ministerului în Adunarea Generală a companiilor feroviare din subordine au refuzat aprobarea situațiilor financiare pentru anul 2013 ale CFR Marfă și CFR Călători, însă Ioan Rus nu a făcut până acum public eventuale nereguli care ar fi fost descoperite.
Pe de altă parte, înlocuirea oamenilor din fruntea companiilor din subordine a fost o practică adoptată de fiecare nou ministru care a păstorit Transporturile în ultimul timp.