După calculele lui Florin Cîțu, economia învinge deja pandemia

FLORIN CITU, MINISTRUL DE FINANTE, GUVERN

Nici n-am apucat să trecem de pandemia de coronavirus, că Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a anunță deja că vom ieși din criza economică mai bine decât „se aștepta”.

„Economia Romaniei va ieși din această criză mai bine decât ne așteptam. Se vede deja că în aprilie firmele plătesc taxele. 90% din firmele din Romînia sunt IMM-uri, își fac reconversia, produc măști, biocide, ventilatoare, au răspuns foarte bine și am încredere în economia româneasca că va fi mult mai puternică.

Companiile plătesc (impozite), în aprilie avem o situație OK raportat la criza puternică economică și de sănătate, suntem cam unde eram anul trecut, puțin sub ce eram anul trecut (...) au revenit la plata impozitelor și mă bucură, aveam niște estimări foarte dure pentru aprilie. Ma uit cum răspunde economia, am îccredere că vom reveni mai puternici dupa acesta perioadă”, a declarat Florin Cîțu.

Amintim că aproximativ un milion de români au intrat în șomaj tehnic din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus. Dintre aceștia, peste 950.000 au contractele de muncă suspendate, iar 190.000 au fost concediați.