La 40 de ani după ce a fost înregistrat la Londra, unul dintre primele concerte ale trupei Queen, care a fost înregistrat pe albumul "Live at the Rainbow '74", va fi lansat pe suport CD, DVD şi Blu-Ray.
Potrivit contactmusic.com, preluat de Mediafax, concertul Queen din 20 noiembrie 1974 a fost susţinut la câteva zile după ce membrii trupei au fost invitaţi să cânte noul lor single, "Seven Seas of Rhye", la emisiunea "Top of the Pops", după ce David Bowie şi-a contramandat participarea în ultima clipă.
A fost şansa Queen, biletele pentru concertul de la sala de concerte Rainbow din Londra au fost epuizate, iar producătorul Thomas Baker a decis să filmeze concertul şi să îl înregistreze ca să facă ulterior un album live. Proiectul lui tot fost amânat, iar în cele din urmă "Live at the Rainbow '74" a fost uitat.
"Prin urmare, albumul concertului live de pe Rainbow, deja completat, a rămas în arhive. Acum, 40 de ani mai târziu, albumul «Queen: Live at the Rainbow '74» a ieşit în sfârşit la suprafaţă, cu o serie de piese nepreţuite", a declarat compania Eagle Rock Entertainment, responsabilă cu lansarea acestui proiect, în luna septembrie, melodiile incluse pe disc fiind mixate şi remasterizate.
Albumul include piese precum "Flick Of The Wrist", "Killer Queen", "Seven Seas Of Rhye" şi "Stone Cold Crazy".
Pe de altă parte, în 2013, Brian May a anunţat că plănuieşte o "colaborare" între Freddie Mercury şi Michael Jackson, dar nu se ştie dacă aceste cântece vor apărea pe noul album Queen, intitulat provizoriu "Queen Forever".
În vara acestui an, trupa Queen va susţine un turneu american ce include 19 concerte, avându-l ca solist pe Adam Lambert, ocupantul locului al doilea în finala emisiunii-concurs "American Idol" din anul 2009.
Queen a lansat 15 albume până la destrămarea sa, în 1991, după decesul lui Freddie Mercury, din cauza maladiei SIDA, pe 24 noiembrie 1991, la vârsta de 45 de ani.