După 12 ani în care a mâncat numai orez, o femeie va putea servi pentru prima oară o masă normală

Din cauza intoleranţei alimentare severe de care suferea, o femeie a fost nevoită să mănânce numai orez timp de 12 ani.

Deoarece era singurul aliment care nu îi dădea reacţii alergice, o femeie din Marea Britanie a mâncat, timp de 12 ani, numai orez. Ea a slăbit aproape 20 de kilograme din cauza alimentaţiei bazate doar pe preparate din orez.

Micaela Stafford, în vârstă de 53 de ani, lucra pentru o firmă de catering înainte ca boala ei să se dezvolte atât de tare. Corpul ei a început să dea reacţii la toate produsele alimentare, în special cele lactate, care conţin gluten, grâu, zahăr, uleiuri sau grăsimi.

O singură lingură de budincă, suficient pentru a declanşa alergia Dieteticieni, gastroenterologi şi chiar neurologi nu au reuşit să desluşească misterul acestei alergii ciudate. Văzându-se fără scăpare, femeia a fost nevoită să renunţe la locul ei de muncă şi să devină casnică pentru a putea avea grijă de sănătatea sa.

Ultimele 12 sărbători de Crăciun şi le-a petrecut privindu-i pe ceilalţi servind toate bunătăţile care se gătesc în astfel de momente, iar ea a trebuit să mănânce în continuare porţia ei zilnică de orez fiert. "În fiecare an, starea mea s-a agravat. Primul Crăciun a fost cel mai dificil: o singură lingură de budincă mi-a declanşat alergia", a declarat britanica pentru DailyMail.

Acum, femeia poate mânca 40 de noi feluri de mâncare După ce i-a aflat poveste din mass-media, o nutriţionistă a contactat-o prin intermediul Facebook şi împreună au încercat să pună pe picioare o strategie prin care să probeze în cantităţi foarte mici cât mai multe alimente, pentru a vedea la care dintre ele reacţia alergică este mai puţin violentă. În timp, doamna Stafford a reuşit să introducă în alimentaţia ei încă 40 de noi feluri de mâncare.

"Nu credeam că voi mai mânca vreodata în viaţa mea altceva în afară de orez fiert. Nu voi mânca anumite alimente grele, cum ar fi carnea tocată, însă corpul meu poate acum tolera banane, lapte din nuca de cocos, morcovi şi chiar cartofi", a mai declarat femeia.

Un număr tot mai mare de oameni suferă alergii faţă de anumite alimente. Numai în Marea Britanie, între 20 şi 30% din populaţia ţării nu poate digera cel puţin un tip de aliment.