După 11 ani, trupa No Doubt lansează un nou album

Membrii trupei au anunţat că vor lansa, în septembrie, cel de-al şaselea album, pe care l-au descris ca fiind "bomboană pentru urechi".

"Suntem foarte entuziasmaţi să împărtăşim muzică nouă cu voi. Va fi o bomboană pentru urechi, care vine în direcţia voastră", au declarat cei patru, care au început să lucreze la album de la începutul lui 2011. "Trupa mea trece printr-un proces ciudat. Durează totul atât de mult. Am înregistrat o piesă anul acesta; 10 piese au fost înregistrate în total. Când se va încheia lucrul la acest album, probabil că voi scrie câteva piese în plus", declara Gwen Stefani la începutul anului trecut. Gwen Stefani, Tony Kanal, Adrian Young şi Tom Dumont au mai anunţat titluri de piese, precum "Party-Ready Reggae Blast", "Steady Down" şi "One More Summer". Cel mai recent album al trupei No Doubt, "Rock Steady", a apărut în 2001. Sursa: Contactmusic