În luna octombrie, cântăreţul se pregăteşte de lansarea celui de-al 14-lea disc de autor din cariera, dar şi de aniversarea a 20 de ani de când a apărut primului său material discografic.
Ştefan Bănica pregăteşte pentru luna octombrie a acestui an lansarea unui nou album împreună cu casa de discuri MediaPro Music - "Altceva" - al 14-lea disc de autor din carieră, album care vine cu surprize şi colaborări inedite şi, în acelaşi timp, marchează 20 de ani de la lansarea primului său material discografic. "«Altceva» vine cu influenţe muzicale noi, piesele de pe acest material discografic vor acoperi o paletă mai largă de gusturi şi, poate, chiar de generaţii, genurile muzicale se vor întrepătrunde într-un mod neaşteptat, într-o combinaţie reuşită, chiar dacă la bază rămâne rock'n'roll-ul", a explicat Bănică. Pentru noul album, artistul a colaborat cu: Marius Moga, Berti Barbera, Flavius Teodosiu, Ciupi (Mandinga) sau soprana Mediana Vlad, iar în curând va fi extras un nou single ce va fi promovat pe posturile de radio şi care va beneficia şi de videoclip. "În situaţia actuală, când discurile nu mai sunt o provocare din punct de vedere comercial pentru casele de discuri, pentru că muzica se descarcă ilegal de pe internet, am încă norocul să am lângă mine, de ani buni, un numar fidel de spectatori, care mi-au ascultat şi mi-au cumpărat muzica. Si pentru asta le mulţumesc. Respectul faţă de mine şi faţă de publicul meu mă face să merg înainte, pe calea corectă, spun eu, şi anume de a înregistra albume, aşa cum fac de 20 de ani încoace. De fiecare dată încerc să aduc în piesele mele tot ce e mai bun, tot ce simt şi gândesc. Fiecare album reprezintă o etapa din viaţa mea. Cel mai nou album se numeste «Altceva» şi chiar este altceva. Veţi regăsi pe disc colaborări inedite, cu oameni la care poate nu v-aţi fi aşteptat, şi influenţe muzicale din alte genuri. Dar baza rămâne rock'n'roll-ul, care, pentru mine, înseamnă bucuria de a cânta, bucuria de a trăi. Sper că va fi un album interesant prin prisma colaborărilor şi a concepţiei, atât pentru publicul meu, cât şi pentru alte generaţii, care, poate, nu asculta muzica mea»", a spus artistul