„Dumnezeu lui Darwin poate să pară o „ primă cauză” îndepărtată a Universului, faţă de Dumnezeul iubitor, milostiv şi mântuitor adorat de mulţi credincioşi”, consideră John Hedley Brooke, președintele Societății Internaționale pentru Știință și Religie. Totuşi, profesorul onorific de istoria științei la Universitatea Lancaster nu consideră că darwinismul este o ameninţare la adresa religiilor şi că ele pot supravieţui prin adaptare.
John Brooke este membru emerit al Colegiului Harris Manchester, membru distins al Institutului de studii avansate de la Universitatea Durham, iar în perioada 1999-2006 a fost șeful catedrei de știință și religie și director al Centrului Ian Ramsey de la Universitatea Oxford, Marea Britanie.
Evz.ro: Pot religiile să supavieţuiască într-un univers al darwinismului? John Hedley Brooke: Da. Pot, bineînţeles, să supravieţuiască ignorând sau opunându-se ştiinţei, aşa cum au făcut până acum grupurile religioase foarte conservatoare. Dar pot să supravieţuiască şi adaptându-se ştiinţei darwiniste sau modificând această ştiinţă în interpretări care păstrează pentru divinitate rolul de a stabili regulile care au făcut evoluţia posibilă.
Darwin însuşi a vorbit despre „legile impuse materiei de către divinitate” şi de asemenea a declarat că ar fi „absurd” să se presupună că cineva nu ar putea fi un teist fervent care să creadă totodată şi în evoluţie.
Mai important, religiile supravieţuiesc deoarece ele îndeplinesc nevoi existenţiale variate pe care ştiinţa singură, cel puţin pentru mulţi oameni, nu pare să le poată îndeplini. Religiile oferă o orientare şi valori care îi pot mulţumi şi împlini pe oameni. Ele pot să ofere şi coeziune socială şi sens identităţii personale.
Dar religiile au dogme, aşa că poate fi dificil pentru ele să schimbe ceva. În aceste condiţii, cum se pot adapta? Este adevărat că anumite credinţe de bază din multe religii sunt considerate nenegociabile. Dar chiar şi dogmele au fost interpretate în diferite moduri şi uneori noi forme de ştiinţă au încurajat reinterpretarea. În mod cert, darwinismul i-a încurajat pe mulţi creştini să regândească ceea ce înţelegeau ei prin „creaţie”, preferând acum să o vadă ca pe un proces, nu ca pe un eveniment excepţional. În mod similar, noi forme de ştiinţă au încurajat uneori noi moduri de a citi Scriptura. Este darwinismul incompatibil cu posibila existenţă a lui Dumnezeu? Nu. Nu există nimic în teoria lui Darwin care să excludă posibilitatea ca existenţa universului să depindă de o putere transcendentă. Chiar şi cei mai vajnici avocaţi ai lui Darwin recunosc acest lucru. De exemplu, Thomas Henry Huxley a scris că darwinismul nu are cu nimic mai mult de-a face cu teismul decât prima carte a lui Euclid – ceea ce înseamnă că darwinismul nu influenţează în niciun fel întrebarea legată de existenţa lui Dumnezeu.
Este darwinismul incompatibil cu interpretarea literală a Bibliei? Trebuie să avem grijă ce înţelegem prin „literală”. Dacă naraţiunea din Geneză despre creaţie şi cădere este interpretată ca oferind o relatare istorică şi ştiinţifică exactă a originii umanităţii, atunci există o contradicţie clară. Dacă pasajele biblice sunt citite nu ca o relatare ştiinţifică sau istorică, ci ca relatări care exprimă condiţia umană, atunci nu este cazul unei contradicţii cu ştiinţa. Acest lucru a fost foarte bine înţeles de creştin-ortodoxul şi prestigiosul genetician Theodosius Dobzhansky. Mulţi oameni credincioşi se simt ameninţaţi de teoria evoluţiei. De ce credeţi că se întâmplă acest lucru? Parţial, acest lucru se întâmplă deoarece preoţii lor sau sfătuitorii lor spirituali au adoptat această direcţie. Se întâmplă deoarece sunt materialişti şi atei care, de pe vremea lui Darwin, au folosit ideile darwiniste pentru a ataca instituţiile religioase, cum face astăzi Richard Dawkins.
În plus, darwinismul face să fie mai greu de văzut în natură dovezi clare ale Providenţei. Dumnezeu lui Darwin poate să pară o „ primă cauză” îndepărtată a Universului, faţă de Dumnezeul iubitor, milostiv şi mântuitor adorat de mulţi credincioşi. Istoric, este de asemenea adevărat că insistenţa lui Darwin pe continuitatea dintre oameni şi strămoşii animalelor a fost văzută drept o ameninţare la demnitatea şi unicitatea umană. Dar acesta este mai degrabă un răspuns emoţional decât unul raţional. Faptul că oamenii şi maimuţele au un strămoş comun este cu adevărat o ameninţare a unicităţii fiinţelor umane? A fost adesea interpretată ca o ameninţare. Dar este perfect posibil să acceptăm că oamenii au ca strămoşi nişte animale şi să credem totodată că oamenii au evoluat şi au ajuns la o stare avansată în care au capacităţi distincte şi chiar unice. Şi ateii recunosc acest lucru: Richard Dawkins a scris că oamenii sunt unici deoarece doar noi putem să rezistăm tiraniei genelor proprii. Conştiinţa noastră şi simţul responsabilităţii morale transcend cu siguranţă ceea ce putem găsi în lumea animală.
În conferinţele dumneavoastră susţineţi că ştiinţa şi religia nu sunt incompatibile deoarece sunt sisteme diferite, cu limbaje diferite şi că ele nu trebuie amestecate. Însă pentru multe persoane această distincţie este dificil de făcut, mai ales când se pune problema originii Universului şi a fiinţei umane. Sunt de acord că distincţia este uneori greu de făcut. Este o întrebare dificilă deoarece credinţele religioase au fost uneori benefice ştiinţei, de exemplu în a forma credinţa într-un univers ordonat, inteligibil, tipul de univers care face ca ştiinţa să fie posibilă.
Cred de asemenea că valorile religioase au furnizat uneori încurajări şi chiar motivaţii pentru cercetarea ştiinţifică. Aşa că ar fi greşit să se sugereze că nu există nicio legătură. Dar cred că problemele apar când se presupune că religia şi ştiinţa oferă explicaţii concurente ale aceloraşi fenomene. Eu înţeleg religia ca oferind o interpretare a sensurilor adânci ale lumii descrise şi explicate de ştiinţă.
L-aţi menţionat pe Theodosius Dobzhansky, biologul evoluţionist ortodox care a spus că “nimic din biologie nu are sens decât în lumina evoluţiei”. În România, dezbaterile despre evoluţie sunt adesea foarte pasionale şi sunt mai degrabă confruntări decât discuţii calme. În aceste condiţii, dat fiind faptul că cei mai mulţi români sunt ortodocşi, credeţi că am putea învăţa ceva de la Dobzhansky? Cred că da. În cartea sa “Omenirea evoluând” el a explicat cum povestea biblică a “căderii” ilustrează foarte frumos ideea potrivit căreia conştiinţa de sine şi simţul moral sunt pentru om, în acelaşi timp, o binecuvântare şi un blestem. El nu a crezut că darwinismul a “distrus” înţelepciunea şi profunzimea Bibliei.