După Traian Băsescu, al doilea nume cel mai des pomenit în PSD este cel al lui Dumnezeu, considerat atât sursă a imenselor averi social-democrate, dar şi cale de scăpare din iadul compartimentat cu celulele pentru corupţi.
Se zice că marile averi se construiesc cu inteligenţă, specularea oportunităţile şi multă, foarte multă muncă. Basme, liderii PSD ne învaţă că numai o legătură specială şi foarte apropiată cu Dumnezeu ne poate îmbogăţi peste măsură.
"Sunt bogat pentru că am scris multe cărţi şi voi mai scrie. Este o chestie de la Dumnezeu", a explicat deputatul PSD Ioan Adam în campania electorală din 2012. Auditoriul, format în mare parte din asistaţi social, s-o fi lansat într-un potop de cruci şi rugăciuni, mai ales că ştiau şi vedeau cât a primit Adam de la Dumnezeu: în jur de două milioane de euro. Însă e puţin probabil că au fost şi ei blagosloviţi cu ceva inspiraţie divină, măcar cât să-şi scoată de plata întreţinerii.
O altă mărime din PSD, pasionată să se pozeze pe lângă maşini scumpe şi în interioare luxoase, a ţinut şi ea să-şi facă publică sursa bunăstării. „Dumnezeu mi-a dat prea multă fericire”, s-a confesat Gabriela Firea la un moment dat. Asta o pot spune cu mâna pe inimă şi cu fruntea în poala popii şi babele din Voluntari, care oricâte drumuri au bătut până la biserică tot la uleiul şi făina de pomană ale lui dom' Pandele de la primărie ajung ca să poată supravieţui.
Cum se face că toţi aceşti oameni nu primesc nici măcar un strop de fericire, sub forma unui portofel găsit pe stradă, ţine de misterioasele căi pe care Domnul acţionează. Sau cel puţin aşa se împacă ei cu soarta lor nefericită, privind cu speranţă la cei care au dovedit că ştiu cum lucrează Dumnezeu.
"Dumnezeu a rânduit să mă întâlnesc cu preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, domnul Marian Oprişan, care a promis că va aloca fonduri”, mărturisea enoriaşilor preotul Florentin Răuţă despre cum divinitatea i-a arătat cu cine îşi face treburile pe acest pământ. Cu cel, nu întîmplător, supranumit “Portofel” în PSD.
Totuşi, se pare că pesediştii au căutat să-l înşele şi pe Doamne-Doamne, altfel nu se explică de ce sunt prigoniţi acum tocmai din cauza averilor lor divine. De fapt este sigur că de acolo li se trage, altfel nu l-ar invoca atât de des pe acelaşi Dumnezeu cu speranţa că vor obţine iertarea, că vor scăpa de pedeapsa grea.
"Să vă dea Dumnezeu ca acel beneficiar să fiți dvs.", a încercat acum Hrebenciuc să facă pe generosul, să împartă din bogăţia lui după ce a fost trăsnit cu DNA-ul. Urma să primească şi el, de unde altundeva decât de la Dumnezeu, vreo 12.000 de hectare şi avea de gând să ţină totul pentru el. Păi cum să nu se mânie Cel de Sus?
Chiar şi aşa, chiar dacă nu-i iartă, pesediştii nu se întorc împotrivă. Mai sunt încă o grămadă printre ei care au nevoie de El pentru a-şi justifica imensele averi lumeşti.