Preotul vedetă Cristian Pomohaci s-a comportat, în ultimii ani, ca un veritabil agent imobiliar pe piața clujeană. Deși nimeni nu știe câți bani are sau pentru cât a plătit impozit, preotul a plătit aproape un milion de euro pentru a cumpăra 14 apartamente în Cluj Napoca.
Pe numele preotului Cristian Pomohaci figurează 14 apartamente, cumpărate din 2008 și până în prezent. În funcție de bani și de zona vizată, Pomohaci a cumpărat și a vândut, de fiecare dată orientându-se spre cele mai bune zone din Cluj Napoca. Lista cu apartamentele cumpărate conține 14 rubrici. Doar în Cluj Napoca, potrivit informațiilor oficiale, Pomohaci a cumpărat 14 apartamente, din care, în prezent, mai are 12.
Foto: Preotul Pomohaci, observatorbn.ro
Pomohaci s-a orientat doar spre zona centrală a Clujului sau spre cartierul Zorilor, unde apartamentele au o valoare mai mare și unde pot fi închiriate foarte ușor studențior de la Facultatea de Medicină din Cluj Napoca.
De unde a avut preotul Pomohaci atâția bani pentru a cumpăra atâtea imobile, într- un termen foarte scurt? Este un întrebare la care pot să răspundă doar inspectorii fiscali.
Apartamentele de pe Moților
De exemplu, într-un bloc construit pe strada Moților, la câțiva metri de Primăria Cluj Napoca, Pomohaci are patru apartamente. Potrivit evidențelor fiscale, Pomohaci este proprietarul apartamentelor 3,7,25 și 33 din blocul situat pe strada Moților 71-71, din Cluj Napoca.
Foto: Pomohaci deține patru apartamente și în blocul de pe strada Pasteur nr. 22 din Cluj Napoca
EVZ a verificat, la întâmplare, unul dintre aceste apartamente, precum și prețul de cumpărare. Apartamentul cu numărul 33, cu o suprafață de 52 de metri pătrați, compus din cameră de zi, dormitor, nișă de gătit, baie, debara, hol și două balcoane, a costat nici mai mult, nici mai puțin decât 143.400 euro. Cum în blocul respectiv, Pomohaci deține patru astfel de apartamente, ne putem gândi foarte bine că prețul acestora a fost în jur de 600.000 de euro.
Apartamentele de lângă Medicină
O altă zonă, unde Pomohaci a investit masiv a fost cea a Grădinii Botanice. Practic, la șapte metri de gardul Grădinii Botanice a fost construit un bloc, care este amplasat pe strada Pasteur 22. La 200 de metri mai încolo, la numărul șase, funcționează Universitatea de Medicină din Cluj.
În acest bloc, Pomohaci deține apartamentele de la numerele 4,11,16 și 25. Din nou, EVZ a chestionat baza de date a Ministerului de Finanțe. Astfel, apartamentul de la numărul 11 are o suprafață de 61 metri pătrați, și este compus din cameră de zi, cameră, bucătărie, baie, hol și balcon .Prețul plătit de Pomohaci a fost de 199.628 lei. Dacă în acest bloc, Pomohaci deține alte trei apartamente, este lesne de calculat că prețul plătit, cu banii jos, a fost de aproape 800.000 de lei.
Alte apartamente din zona ultra centrală
Peste drum de vila în care locuiește celebrul taragotist Dumitru Fărcaș, situată în zona ultracentrală, la doi pași de Parcul Central, există un bloc vechi, în care părintele Pomohaci a cumpărat un alt apartament. Pe strada Pavlov, numărul 6-8, preotul are un apartament de 61 de metri pătrați, compus din două camere. Prețul, plătit cu banii jos vânzătorului, a fost de 165.265 lei, adică 45.500 de euro.
Tot în zone ultracentrale ale Clujului, Pomohaci mai deține apartamente pe strada Cuza Vodă, la numărul șase, situat la 100 de metri de Catedrala Ordotoxă din Cluj Napoca și de sediul mitropolitului Clujului, IPS Andrei, cel care l-a căsătorit pe preotul vedetă. Vedeta mai deține un apartament situat în strada Mihai Viteazu 11, zona de asemenea situată în zona centrală din Cluj Napoca. De asemenea, preotul a mai avut două apartamente pe strada Horea 33 și pe strada Baba Novac 26, apartamente pe care le-a vândut pe parcursul ultimilor ani, conform investigațiilor făcute de reporterii EVZ.
Dezvăluiri halucinante împotriva lui Pomohaci
În „Ziar de Cluj” este inserat un interviu cu Flaviu, cel care l-a înregistrat acum 5 ani pe Cristian Pomohaci: „Vreau să mă cheme procurorii și să declar ce s-a întâmplat! Mi-e greață de Pomohaci! Nu sunt gay, am vrut să arăt prietenilor mei cine e cu adevarat, un impostor!”. Flaviu este tânărul care a avut curajul ca la vârsta de 17 ani să-l înregistreze într-o mașină pe Pomohaci „în toată spledoarea” sa morală. „M-am decis să îl înregistrez când am văzut că acel caz ia amploare și chiar se ajunge la niște exagerări din partea lui și chiar mi-am dat seama că e foarte pervers! Când am făcut înregistrarea am vrut să se audă cu gura lui că dorește să aibă relații sexuale cu alții… că el nu avea șanse la mine și eu nu am vrut să mă duc departe sau… la mine chiar nu s-a întâmplat nimic. Când mi-a propus sa facem sex pentru bani, am vrut să îl lovesc! M-am abținut cu greu!”, a declarat Flaviu, aflat acum în Germania. (Cristina Vladu)
Popa Pomohaci s-a lăudat cu pilele din justiție
În 2014, după un proces lung și stupid, în care Cristian Pomohaci fusese acuzat de plagiat de copiii câtăreței Valeria Peter Predescu, acesta a fost achitat de Curtea de Apel și exonerat de sumele cerute ca daune. „Ziar de Cluj” susține că „avem o înregistrare audio halucinantă dintre Nicu Predescu (fiul câtăreței) și Cristian Pomohaci, în care părintele suspendat recunoaște că și-a însusit melodia Valeriei. (…) Pomohaci îi trage naivului Predescu și un apropo, spunându-i că s-a interesat la oameni mari din Justiție, printre care și un „șef de Tribunal”, care l-au asigurat că totul va fi bine pentru el în eventualitatea unui proces”. (Cristina Vladu)
Căință publică la Arhiepiscopia Tomisului
Arhiepiscopia Tomisului organizează astăzi, în premieră, o conferință în cadrul căreia foștii preoți Costică Antoche și Ciprian Nicu Guriță își vor cere, public, iertare pentru faptele care au dus la caterisirea lor. Costică Antoche a fost exclus din Biserică pentru „căderea și persistența în păcatul desfrâului, hotărârea definitivă de a divorța și faptul de a se cununa a doua oară, cu o altă femeie în anul 2000, în timp ce asupra căsniciei sale nici măcar nu s-a intentat divorțul”, iar Ciprian Nicu Guriță pentru neascultarea şi nesupunerea faţă de organele bisericeşti superioare prin refuzul de a accepta transferul disciplinar la parohia Țibrinu. (Feri Predescu)
Vistierul Vaticanului, inculpat pentru pedofilie
Foto: Cardinalul George Pell
Cardinalul George Pell, vistierul Vaticanului, este anchetat de poliție pentru abuzuri sexuale asupra unui copil, acuzații pe care ierarhul le dezminte categoric. Cardinalul Pell (76 de ani) escanste cel mai mare în rang vizat de acuzații de pedofilie din lunga istorie a acestor scandaluri care zguduie Biserica Catolică.
George Pell a fost inculpat, ieri, pentru mai multe abuzuri asupra unor copii și a fost citat pentru 18 iulie în fața unui tribunal australian. Pell este numărul 1 în ierarhia catolică australiană și nr. 3 în ierarhia Sfântului Scaun, fiind ministrul Economiei din 2014. Ancheta a demarat în 2016, iar cardinalul a fost audiat în octombrie, la Roma, de poliția australiană.
„Sunt nevinovat și sunt nerăbdător să am, în sfârșit, ocazia de a merge în fața unui tribunal”, a spus cardinalul. Vaticanul a acceptat concediul solicitat de cardinalul Pell, fără a-i cere demisia.
Ancheta poliției se bazează pe acuzațiile a doi bărbați, de circa 40 de ani, care spun că au fost pipăiți de cardinal, în mai multe rânduri, în anii 1978-1979. O altă mărturie a evocat o scenă în care George Pell s-ar fi înfățișat dezbrăcat în fața a trei băieți, cu vârste între 8 și 10 ani, în vestiarul unui club de surf din Torquay, în vara 1986-1987. (Radu Pădure)
Scandal imens în Biserica Ortodoxă! Înalt ierarh caterisit
Foto: Irineu, doxologia.ro
Un scandal imens a izbucnit în lumea ortodoxă românească. Pentru prima dată în vremurile moderne un înalt ierarh român este demis (depus) din toate drepturile canonice și readus la calitatea de simplu monah (călugăr).
Un comunicat al Episcopiei Ortodoxe Române din America anunță că Preasfințitului Părinte Irineu, Episcop Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America a fost depus din toate drepturile canonice de către membrii Sinodului mitropolitan, el revenind la statutul de călugăr.
În 2015, Preasfințitul Părinte Irineu (Duvlea), Episcop de Dearborn Heights și Episcop Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America a fost suspendat, fiind acuzat de comportament sexual neadecvat. PS Irineu (Duvlea) și-a susținut nevinovăția pe parcursul întregului scandal.
Istoric greu…
Înaltul ierarh a fost starețul Mănăstirii Sâmbătă de Sus, loc unde a slujit ani buni părintele Arsenie Boca. Arhimandritul Irineu a uns în monahism 30 de monahi și 15 monahii (măicuțe), având sub îndrumarea sa și mari personalități ale Bisericii Ortodoxe Române, ca de pildă IPS Laurențiu Streza, viitorul Mitropolit al Ardealului.
În perioada cât a fost stareț al Mănăstirii Brâncoveanu, PC Arhimandrit Irineu Duvlea a primit vizita la mănăstire a șase patriarhi: Bartolomeu I al Constantinopolului (Patriarhul Ecumenic), Parthenius al Alexandriei, Ignatie al Antiohiei, Abuna Paulus al Bisericii Copte, Pavel al Serbiei și Maxim al Bulgariei. De asemenea, a găzduit și alți ierarhi bisericești, cum ar fi: IPS Nathaniel Popp de Detroit, Antonios Schedrawui de Mexico, John al Finlandei și mulți alții, precum și conducătorii laici, ca de exemplu Majestatea Sa, Regele Mihai al României, președinții României, primii-miniștri, și alții.
La 24 septembrie 2000, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a oferit părintelui Irineu rangul de Arhimandrit Mitrofor (purtător de Mitră), o distincție foarte rar oferită în Biserica Ortodoxă Română. (Cristina Vladu)