Dumitru Rujan, deputatul milionar. De unde primește acesta o sumă colosală de bani

Sursa foto: Facebook/Dumitru Rujan

Dumitru Rujan este ales în Parlamentul României, din partea Partidului Național Liberal. Acesta nu are o avere de invidiat, dar primește o sumă colosală din dividende.

Dumitru Rujan, deputat din partea PNL, are asigurat traiul. Acesta câștigă foarte bine din alte surse de venit decât indemnizația de la Parlament. Culmea, firma unde soția este administrator și unde primește un salariu foarte mic, este cea care îi aduce deputatului venituri de milioane.

Mai toată declarația de avere a alesului are legătură cu soția și bunurile pe care aceasta le-a primit. Drept urmare, pe numele soției apare o donație de nu mai puțin de 49.800 de metri pătrați de teren agricol. Donația a fost făcută în 2021 în județul Caraș Severin, localitatea Globurău.

De asemenea, are și casă de locuit, primită tot prin donație de soție, în aceeași localitate. Casa are 245 de metri pătrați. La capitolul conturi, deputatul are 125.059 de lei într-un depozit care a fost deschis în 2008. Nu are mașini sau bijuterii de valoarea care să fie trecute în declarația de avere. Nu are nici tablouri sau alte obiecte de valoare.

Dumitru Rujan, la mâna soției

ursa foto: Facebook/Dumitru Rujan

Nici plasamente sau investiții directe care să valoreze peste 5.000 de euro. Deputatul stă bine și la capitolul datorii, nu are niciun credit sau împrumut pe care să-l restituie. Dar are o sursă de venit. Mai exact, alături de soție, a primit o donație -  o clădire și teren în valoare de 154.302 lei.

Cât privește salariul, acesta a declarat o indemnizație anuală de 133.798 de la Camera Deputaților. De asemenea, soția este administratorul unei societăți, job pentru care încasează 19.833 de lei pe an. Dar suma care îl face cu adevărat pe deputat un om bogat provine din dividendele pe care le încasează de la firma la care soția este administrator.

Așadar, de acolo, Dumitru Rujan încasează 1.294.052 de lei. Suma nu se precizează dacă este anuală sau lunară, cert este că în ambele cazuri e mai mult decât suficientă pentru ca o familie să se întrețină.