Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) și-a ales președintele. Acesta este procurorul Dumitru Obadă și va avea un mandat de doi ani.
Dumitru Obadă, fostul agent guvernamental al Republicii Moldova în fața Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO), este noul președinte al CSP, pentru un mandat de doi ani.
Conform noii legislații, CSP va fi compus din 10 membri, fiind excluși mai mulți membri din oficiu. Astfel, cinci membri sunt din rândul procurorilor, patru membri ai CSP sunt aleși prin concurs din rândul societății civile, după cum urmează: unul – de către președintele țării, unul – de către Parlament, unul – de către Guvern și unul – de către AȘM.
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii rămâne membru de drept în CSP. Avocatul poporului și procurorul general încetează a fi membri de drept în Consiliul Superior al Procurorilor începând cu 1 ianuarie 2024, iar ministrul justiției încetează a fi membru de drept în CSP începând cu 1 ianuarie 2026.
Ce avere are Dumitru Obadă, noul președinte al CSP
Noul președinte al CSP a trecut în declarația de avere și interese personale că în 2022 a încasat 170.716 de lei de la Ministerul Justiției și 198.028 de lei de la Procuratura Generală, dar și peste 89 de mii de lei și 6.978 de euro din activitatea didactică, științifică și de creație.
Familia Obadă deține, din 2019, trei camioane de model Ford Transit și un automobil Volvo XC 90, fabricat în 2014, a cărui valoare indicată este de 400 de mii de lei. Cele trei camioane au fost date anul trecut în locațiune firmei SRL „Şapte Spice”, bugetul familiei Obadă fiind majorat astfel cu circa 283 de mii de lei. Din 2020, în garajul procurorului se regăsește și un automobil Toyota RAV 4, fabricat în 2020, care l-a costat 507 mii de lei, potrivit zdg.md.
Familia Obadă deține trei case la sol, două apartamente și alte averi imobile, conform actului său de avere. Una dintre case are 192 de metri pătrați, dată în exploatare în 2017 și evaluată la circa 2,3 milioane de lei.
„Banii au fost donați de către tatăl soției și au acoperit o parte din cheltuielile pentru construcția locuinței. Camioanele au fost procurate din banii acumulați din plățile salariale, inclusiv veniturile din activitățile de notar pe care le desfășoară soția”, declara anterior procurorul pentru ZdG.
Soția procurorului este una dintre fondatoarele S.R.L. „Şapte Spice” (specializată pe produse de brutărie și patiserie, n.red.), deținând 25% din companie. Firma a fost înregistrată pe 12 noiembrie 2014.