Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a comentat evenimentele petrecute la meciul dintre „U” Cluj și Hermannstadt.
Un jandarm a fost rănit la cap, după ce ultrașii echipei „U” Cluj au aruncat cu scaune în finalul partidei de baraj cu Hermannstadt (scor 0-2). Inițiatorul „Legii Antihuliganism”, Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, ne-a declarat că autoritățile nu-și fac treaba așa cum ar trebui, iar delăsarea se vede pe stadioane.
EVZ: Domnule Dragomir, există o lege anihuliganism, dar pe stadioanele din România există în continuare evenimente violente. Cine este vinovat?
Dumitru Dragomir: Domnule, legea există, dar nu se aplică așa cum ar trebui. Se aplică în proporție de 30-40%. Acești huligani ar trebui adunați și pedepsiți drastic, ca să nu-și mai facă de cap, să alunge de pe stadioane oamenii care ar vrea să vină la un meci cu soția, cu copilul.
EVZ: De se aplică legea doar în proporție de 30-40% și nu 100%? Este vorba despre neputință sau sunt alte interese?
Dumitru Dragomir: Poate nu este bine că vă zic acum. Este vorba despre corupție. Despre corupția mică, dar tot corupție rămâne. Nu este posibil să lași niște suporteri să se ducă acasă la un antrenor, să lovească pe teren niște jucători pentru că nu au putut mai mult. Ce, jucătorul ăla nu-și dorește să joace mai bine? Problema este că sunt suporteri interziși pe stadioane, care intră în continuare ca la ei acasă.
EVZ: Este foarte cunoscut exemplul Angliei, care luptat eficient contra huliganismului.
Dumitru Dragomir: Da, dar acolo a bătut Margaret Thatcher la ei până n-au mai putut. Au desființat grupările alea radicale de ultrași. Au făcut legi și le-au aplicat, nu s-au jucat. Englezii nu au mai creat probleme decât atunci când mergeau în alte țări.