Alexandra Dulgheru (locul 69 WTA) s-a calificat în „sferturile” de la Auckland (Noua Zeelandă), în timp ce Monica Niculescu (39 WTA) și Irina Begu (31 WTA) au cedat în „optimile” de la Shenzhen (China).
Dulgheru s-a impus în fața neozeelandezei Marina Erakovici (135 WTA), cu scorul de 7-6, 6-3, în „sferturi” o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Christina McHale (SUA) - Caroline Wozniacki (Danemarca, favorită 3). Pentru performanța de la Auckland, Dulgheru va primi 60 de puncte în clasamentul WTA, asigurându-şi totodată un cec de 5.900 de dolari.
În China, la turneul de la Shenzhen, acolo unde Simona Halep este deținătoarea trofeului, Irina Begu (cap de serie nr. 3) a abandonat în setul al doilea al partidei cu germanca Anna-Lena Friedsam, la scorul de 7-5, 3-2 în favoarea adversarei sale, în timp ce Monica Niculescu a fost învinsă de unguroaica Timea Babos, cu 6-1, 6-4.